Foto Vremea 15 februarie. Temperaturile sunt în ușoară creștere. Maximele ajung și la 12 grade
Vremea continuă să se încălzească, temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 12 grade, iar cele minime se vor situa între -12 grade în estul Transilvaniei şi 1...2 grade în Dealurile de Vest. Dimineaţa şi noaptea pe alocuri va fi ceaţă, asociată şi cu depunere de chiciură.
- Două mandate, peste 1.600 de pagini de bilanț: Ce a realizat Klaus Iohannis ca președinte. DETALII la Observator 17:00
- Klaus Iohannis îşi încheie astăzi mandatul de preşedinte, printr-o ceremonie la Palatul Cotroceni
La noapte, cerul va fi variabil, cu înnorãri în jumãtatea de nord-est a ţãrii unde pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe. La munte va ninge, în Transilvania vor fi lapoviţe şi ninsori, iar în rest vor predomina ploile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, cu rafale de peste 90...100 km/h, determinând temporar transport de zãpadã, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei, unde se vor atinge viteze de 45...55 km/h şi doar pe alocuri în Dobrogea, cu precãdere în zona litoralului. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -8 şi 2 grade. Pe areale mici se va semnala ceaţã, asociatã şi cu depunere de chiciurã.

Vremea 15 februarie. Temperaturile sunt în ușoară creștere. Maximele ajung și la 12 grade
Vremea 15 februarie în țară
Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri şi doar izolat, în prima parte a intervalului, precipitaţii slabe, burniţã sau fulguieli, în centrul şi sud-estul ţãrii şi sub formã de ninsoare la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificãri ziua pe crestele montane, în special ale Carpaţilor Meridionali, precum şi în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 12 grade, iar cele minime se vor situa între -12 grade în estul Transilvaniei şi 1...2 grade în Dealurile de Vest. Dimineaţa şi noaptea pe alocuri va fi ceaţã, asociatã şi cu depunere de chiciurã.
- ANM a actualizat prognoza pe 4 săptămâni. 18 grade Celsius în weekend, apoi răcire, ploi, lapoviță și ninsori
- Vremea 13 - 26 februarie 2023. ANM anunță temperaturi de primăvară, din weekend
- Vremea 13 februarie - 13 martie. După ger şi ninsori, vremea se va încălzi brusc
- Val de aer polar peste România, până joi. Meteorologii anunţă ger în aproape toată ţara
- Vremea de mâine 12 februarie. Gerul persistă în continuare în România. Minime şi de -17 grade în zonele montane
Presiunea atmosferică va scãdea uşor în regiunile intracarpatice.

Vremea 15 februarie. Temperaturile sunt în ușoară creștere. Maximele ajung și la 12 grade
Vremea 15 februarie în Capitală
La noapte, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de -2...-1 grad, mai scãzutã, spre -5 grade, în zona preorãşeneascã.
Vremea va fi în general frumoasã. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã, mai ridicatã decât în mod obişnuit la aceastã datã, se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimã va fi de -2...-1 grad, uşor mai scãzutã în zona preorãşeneascã spre -4 grade.
Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

Vremea 15 februarie. Temperaturile sunt în ușoară creștere. Maximele ajung și la 12 grade
Vremea 15 februarie la munte
Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri şi doar izolat ninsori slabe, cu o probabilitate mai mare în masivele sudice. Vântul va avea temporar intensificãri ziua pe creste, în special ale Carpaţilor Meridionali. Valorile termice nu vor varia semnificativ faţã de intervalul anterior.

Vremea 15 februarie. Temperaturile sunt în ușoară creștere. Maximele ajung și la 12 grade
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰