Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea 19 noiembrie 2022. Încep ninsorile în nordul țării

Vremea în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de sâmbătă, 19 noiembrie 2022.

de Redactia Observator

la 18.11.2022 , 15:30

peisaj de iarnă la munte Vremea 19 noiembrie 2022. Încep ninsorile în nordul țării - Shutterstock (imagine ilustrativă)

Vremea va deveni rece în nord și nord-est, în timp ce, în restul teritoriului, în marea lor majoritate valorile termice vor fi mai mari decât normele perioadei. Cerul va avea înnorări și mai ales din a doua parte a zilei, dinspre sud-vest, treptat aria precipitațiilor va cuprinde toate regiunile. Vor fi ploi, exceptând zona de munte, în special la altitudini mari, dar noaptea în jumătatea de nord a Moldovei vor predomina ninsorile. Spre sfârșitul intervalului în depresiunile din estul Transilvaniei, precum și în centrul Moldovei vor fi precipitații mixte și pe arii restrânse se va depune polei. Pe alocuri, îndeosebi în sud-vest se vor înregistra cantități de apă însemnate (peste 20...25 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale și temporare ziua în majoritatea regiunilor, iar noaptea în sud, sud-est și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 și 16 grade, cu cele mai scăzute valori în nord-est și cele mai ridicate în sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse între -3...-2 grade în nordul Moldovei și 12...13 grade pe litoral. Izolat se va semnala ceață.

Prognoza meteo București

Regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât mediile multianuale.  Vor fi înnorări mai ales seara și noaptea când temporar va ploua și vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 15...16 grade, iar cea minimă de 7...8 grade.

Articolul continuă după reclamă

Vremea la munte

Pe acelaşi subiect

Cerul va avea înnorări și mai ales din a doua parte a zilei, treptat aria precipitațiilor se va extinde dinspre zona Munților Banatului. Vor fi ploi, exceptând nordul Carpaților Orientali și zona înaltă din restul masivelor montane unde va ninge și se va depune strat de zăpadă.  Pe alocuri, cu precădere în vestul Carpaților Meridionali se vor înregistra cantități de apă însemnate (peste 20...25 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale și temporare, viteze mai mari la rafală urmând a se înregistra ziua cu precădere  în Carpații de Curbură, iar noaptea în zona înaltă a Carpaților Meridionali. Valorile termice vor continua să scadă îndeosebi în masivele din nordul țării.

Cum va fi vremea în Europa

Cerul va avea înnorări și vor cădea precipitații în sudul, vestul și nord-estul Europei precum și în zonele învecinate bazinului Mării Baltice. Vor predomina ploile, dar în zonele montane, în nordul, nord-estul și centrul continentului vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar în sud se vor semnala averse posibil însoțite de descărcări electrice. Local, în nord-est și sud se vor acumula cantități de apă mai însemnate. În restul continentului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile doar pe arii restrânse Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în general în regiunile vestice și în cele sudice. Temperaturile vor marca o scădere față de ziua precedentă în vestul și centrul continentului, iar în rest nu se vor modifica semnificativ. În zonele joase de relief, mai ales dimineața și noaptea, izolat va fi ceață.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Vremea » Vremea 19 noiembrie 2022. Încep ninsorile în nordul țării