Foto Vremea 21 noiembrie 2022. Ploi pe arii extinse și ninsori în nordul Moldovei
Vremea în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 21 noiembrie 2022.
Vremea se va menține rece pentru această dată în jumătatea de nord a Moldovei, va fi caldă în Dobrogea și mai ales în zona litorală, iar în celelalte regiuni valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. În vestul teritoriului, cerul va fi temporar noros și numai izolat vor mai fi condiții să plouă slab, iar în rest înnorările vor fi persistente și mai ales pe parcursul zilei și la începutul nopții pe arii relativ extinse vor fi precipitații. În Carpații Orientali și în zona montană înaltă din rest (în general la peste 1500 m), precum și în jumătatea de nord a Moldovei, vor fi precipitații predominant sub formă ninsoare, în Transilvania și posibil în Maramureș, trecător mixte, iar în rest doar ploi. Cu totul izolat în zona Carpaților Orientali se va forma polei.
În sud-est ploile vor avea și caracter de aversă și pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice. Cantitățile de apă vor mai depăși pe arii restrânse 10...15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, local și temporar cu intensificări în jumătatea de sud a teritoriului, cu viteze mai mari în Dobrogea și sudul Olteniei, precum și pe crestele montane, unde rafalele vor fi în general de 55...60 km/h, iar pe litoral rafalele vor depăși 70 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade în nordul Moldovei și 16 grade pe litoral, iar cele minime în general între -4 și 6 grade. Izolat se va forma ceață, cu precădere noaptea.
Prognoza meteo București
Cerul va fi mai mult noros, iar trecător va mai ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 10...11 grade, iar cea minimă de 3...5 grade. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.
- Meteo: Coduri galbene de ploi, viscol și ninsori, în România. ANM a emis noi alerte de vreme severă, până luni...
- Vreme atipică pentru luna noiembrie: La munte a nins din belşug, la mare turiştii s-au plimbat pe plajă în...
- Vremea 21 noiembrie - 19 decembrie 2022. Temperaturi de primăvară în sud și sud-est; lapoviță, ninsori și...
Vremea la munte
Pe parcursul zilei nebulozitatea va fi persistentă și vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare în grupele centrale și nordice ale Carpaților Orientali și la altitudini în general de peste 1500 m în restul masivelor. La altitudini mai mici vor fi ploi, iar probabilitatea pentru formarea poleiului va fi mai ridicată în Carpații de Curbură. Noaptea cerul se va degaja în cea mai mare parte a zonei, iar aria precipitațiilor va fi în restrângere. Vântul va sufla slab și moderat, local și temporar cu intensificări pe crestele montane, unde rafalele vor fi în general de 55...65 km/h. Valorile termice vor fi mai scăzute decât în intervalul precedent.
Cum va fi vremea în Europa
Cerul va avea înnorări temporare în cea mai mare parte a Europei. În regiunile vestice, sud-vestice, central-sud-estice și local în cele sudice și centrale vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie în zonele joase și mixte în cele înalte, în cele situate la nord-vest de Marea Neagră, vor fi ploi, lapoviță și ninsori, iar în nord, vor fi mai ales ninsori. Pe arii restrânse vor fi cantități de apă însemnate. Vântul va avea intensificări în nordul, vestul, sudul și sud-estul continentului. Temperaturile vor marca o scădere ușoară față de ziua precedentă în sud-estul Europei și o creștere ușoară în centru.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰