Vremea 29 aprilie 2018. Deosebit de cald, vor fi chiar şi 32 de grade
Vremea 29 aprilie 2018 va fi predominant frumoasă, iar în cea mai mare parte a ţării va fi deosebit de caldă. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări şi izolat averse slabe în vestul şi nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei (înclusiv zonele montane aferente).
Vremea 29 aprilie 2018 va fi predominant frumoasă, iar în cea mai mare parte a ţării va fi deosebit de caldă.
Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări şi izolat averse slabe în vestul şi nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei (înclusiv zonele montane aferente), iar spre seară şi în Banat, unde se vor semnala şi descărcări electrice, informează ANM.
Vremea 29 aprilie 2018
Prognoza meteo anunţă o vreme deosebit de caldă. Cerul va fi variabil spre senin, cu unele înnorări şi izolat ploi de scurtă durată însoţite de descărcări electrice se vor semnala mai ales în orele după-amiezii în extremitatea de vest şi nord-vest şi la munte.
Vântul va sufla moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi în zona montană înaltă, iar local, la cote mai reduse, şi în Moldova. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 32 de grade, uşor mai scăzute pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse între 1...3 grade în depresiunile intramontane şi 17 grade în Dealurile Banatului. Presiunea atmosferica va scădea uşor.
Vremea 29 aprilie 2018 la munte
Vremea va fi predominant frumoasă şi mai caldă decât în mod normal la această dată. Cerul va fi variabil spre senin, cu unele înnorări şi izolat ploi de scurtă durată însoţite de descărcări electrice se vor semnala mai ales în orele după-amiezii. Vântul va sufla moderat, cu intensificări pe creste.
Vremea 29 aprilie 2018 la mare
Vremea va fi frumoasã, cu cerul mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 19 grade, iar cele minime între 11 şi 13 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 15 şi 17 grade.
Vremea 29 aprilie 2018 în Europa
Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi va ploua în vestul şi sud-vestul Europei şi pe arii restrânse în sud, în centru, în nord şi în nord-est. Ploile vor fi mai ales sub formă de aversă, vor fi însoţite şi de descărcări electrice, iar izolat, îndeosebi în Franţa şi în zona Munţilor Alpi, cantităţile de apă vor depăşi 30...40 l/mp. În zonele înalte de munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări în regiunile vestice şi sud-vestice cu viteze ce vor depăşi izolat 70...80 km/h. În rest, doar pe suprafeţe mici vor fi intensificări ale vântului. Temperaturile vor marca o scădere faţă de ziua precedentă în ţările vestice şi sud-vestice, vor creşte uşor în cele centrale, nordice şi estice, iar în rest, nu se vor modifica semnificativ.
(sursa)
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰