Vremea de mâine 30 octombrie. Ploile se extind în mai multe regiuni ale ţării. Zonele unde va ninge abundent
Vremea va fi în general închisă în cea mai mare parte a ţării, cu cer noros şi ploi în mai multe regiuni. Precipitaţiile se vor extinde trepta, mai ales în sudul şi centrul ţării, iar la munte, la altitudini de peste 1.800 de metri, sunt aşteptate lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile maxime se vor situa între 9 şi 18 grade, în timp ce vântul va avea intensificări în estul ţării, dar şi pe litoral.
Vremea la noapte
La noapte, cerul va fi mai mult noros. Temporar va ploua slab, local în Dobrogea, Muntenia și Oltenia și izolat în celelalte regiuni (cantități de apă în general de 1...3 l/mp). Pe crestele Carpaților Meridionali vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse în mare parte între 6 și 10 grade. Pe alocuri, cu o probabilitate mai mare în centru și sud-vest, se va forma ceață.

Vremea de mâine 30 octombrie în ţară
Vremea va fi în general închisă, iar valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent în majoritatea zonelor. Vor fi ploi, pe parcursul zilei doar pe arii restrânse îndeosebi în sudul țării și în zonele de munte, însă noaptea aria acestora va cuprinde cea mai mare parte a Olteniei și Munteniei, local Transilvania și Maramureș, iar în restul regiunilor vor fi izolate. La munte, în general la altitudini mai mari de 1800 m, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Cantitățile de apă vor fi de 2...8 l/mp și izolat se pot acumula peste 10...15 l/mp, cu o probabilitate mai mare în Oltenia și vestul Munteniei. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în regiunile estice, cu viteze de până la 40...50 km/h, ușor mai mari pe litoral). Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 și 18 grade, iar cele minime se vor situa între 4 și 10 grade. Izolat va fi ceață.

Vremea de mâine 30 octombrie în Bucureşti şi Cluj
În Bucureşti, vremea va fi în general închisă. Nebulozitatea va persista, iar mai ales seara și noaptea temporar va ploua slab (cantități de apă de 2...5 l/mp). Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 13 grade, iar cea minimă va fi de 8...10 grade.
La Cluj, vremea se răceşte şi revin ploile. Va ieşi şi soarele pe alocuri, iar vântul va sufla slab şi izolat. Temperatura maximă prognozată este de 12 grade.

Vremea de mâine 30 octombrie la munte
Vremea se va menține în general închisă, iar valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent în majoritatea masivelor. Vor fi ploi, pe arii restrânse pe parcursul zilei, iar noaptea aria acestora va cuprinde cea mai mare parte a zonei montane. În general la altitudini mai mari de 1800 m, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Cantitățile de precipitații vor fi de 2...8 l/mp și izolat în Carpații Meridionali se pot acumula peste 10...15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat.

