Foto Vremea 5 iunie 2022. Diferențe mari de temperatură între nordul și sudul țării. Maximele ating 34 de grade Celsius
Vremea în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de duminică, 5 iunie 2022.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Vremea va fi în general instabilă în jumătatea sud-estică a țării, la deal și la munte, unde mai ales în a doua parte a zilei și noaptea, temporar înnorările vor fi accentuate și pe arii relativ extinse se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și pe arii restrânse vijelii și grindină. Pe alocuri cantitățile de apă vor depăși 25...40 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, temporar cu unele înnorări în prima parte a intervalului, iar fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe arii mai restrânse. Vântul va sufla slab și moderat, local cu intensificări, mai ales pe parcursul zilei, în regiunile sud-vestice, centrale și nord-estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 de grade în nordul Moldovei și 32...34 de grade în sudul Olteniei și al Munteniei, unde și disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură - umezeală (ITU) va atinge local pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între 9 și 18 grade.
Prognoza meteo București
Vremea va fi călduroasă cu disconfort termic în creștere după-amiaza când și indicele temperatură - umezeală (ITU) se va apropia și posibil va atinge pragul critic de 80 de unități. Instabilitatea atmosferică se va accentua îndeosebi spre seară și noaptea, când vor fi înnorări și perioade cu averse, posibil cu caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 15...17 grade.
Vremea la munte
Vremea va fi în general instabilă în Carpații Meridionali și Orientali și doar pe arii restrânse în cei Occidentali și, mai ales în a doua parte a zilei și noaptea, temporar înnorările vor fi accentuate și pe arii relativ extinse se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și grindină. Vântul va avea intensificări mai ales în timpul ploilor. Pe alocuri cantitățile de apă vor depăși 25...40 l/mp. Valorile termice vor fi în scădere ușoară față de ziua precedentă, dar vor caracteriza o vreme caldă pentru această dată.
Vremea pe litoral
Vremea caldă va deveni în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate și vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și condiții de grindină. Izolat cantitățile vor fi mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 27 de grade, iar cele minime vor fi de 18...19 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 18 și 23 de grade.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰