Vremea de mâine 23 ianuarie. Ceaţă, ploi şi ninsori în majoritatea ţării. Maxime între -7 şi 9 grade
Vremea de mâine va fi predominant închisă în regiunile extracarpatice, cu precipitații slabe sub formă de ninsoare în Moldova și la munte, respectiv ploi și burniță în sud și sud-est. Sunt posibile depuneri de polei în nord-vest. Ceața va persista local în centrul, sudul și estul țării. La munte, se așteaptă ninsori și lapoviță, în special în Carpații Orientali.
La noapte, cerul va fi mai mult noros și temporar vor fi precipitații slabe în nordul, centrul, estul și sud-estul teritoriului și izolat în rest. În Maramureș, Transilvania și Moldova, la începutul nopții vor fi mixte, pe arii restrânse cu depuneri de polei, apoi mai ales ninsori, în Dobrogea și Muntenia predominant ploi, iar în celelalate regiuni mai ales burniță sau ploi slabe. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -7 și 3 grade.
Vremea de mâine 23 ianuarie în ţară
În regiunile extracarpatice vremea va fi închisă, iar în rest cerul va avea înnorări temporare. Vor fi precipitații slabe, predominant ninsori, îndeosebi pe parcursul zilei în cea mai mare parte a Moldovei și pe arii restrânse în Transilvania, mai ales ploi, local în Dobrogea și nord-estul Munteniei, dar spre orele serii și noaptea și în nordul Crișanei, în Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei. Cu totul izolat vor fi ploi slabe sau burniță în restul ţării. Vor fi depuneri de polei, local în nord-vestul teritoriului și izolat în centru, sud și sud-est. Vântul va sufla slab și moderat. Valorile termice diurne se vor situa peste mediile multianuale specifice acestei date în vestul teritoriului, iar în rest vor fi apropiate de norme, astfel maximele vor fi de la -1...0 grade în nordul Moldovei și izolat în Transilvania și 8...9 grade în zonele de deal din Banat și Crișana, iar cele minime, în marea lor majoritate peste normalul climatologic, se vor situa între -7 și 4 grade. Local în sudul, centrul și estul teritoriului se va semnala ceață.
Vremea de mâine 23 ianuarie în Bucureşti şi în Cluj
Vremea va fi închisă, iar îndeosebi dimineața și noaptea se va forma ceață și trecător vor fi condiții de burniță. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 1...2 grade, iar cea minimă de -1...0 grade.
În Cluj-Napoca, cerul va fi parţial însorit, cu temperaturi maxime de 2 grade. Sunt şanse slabe de precipitaţii, iar vântul va sufla slab. Temperaturile minime vor coborî până la -3 grade.
Vremea de mâine 23 ianuarie la munte
La munte, cerul se menţine predominant noros, cu precipitaţii slabe şi mixte. Sunt aşeptate ninsori pe parcursul zilei, posibil în zona Carpaţilor Orientali şi în zonele mai joase de munte ar putea apărea ploi şi lapoviţă. Temperaturile maxime vor fi uşor peste medie în zonele de munte vestice. Vântul va sufla slab şi moderat. Ceaţa se va semnala local, inclusiv în depresiuni montane sau pe văi.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰