Vremea de mâine 29 ianuarie. Temperaturi de primăvară, dar pentru scurt timp. Ploile se extind
Vremea rămâne neobișnuit de caldă pentru sfârșitul lunii ianuarie, însă instabilă în multe regiuni ale țării. Ploile se extind, iar în zonele montane și în nord-est sunt așteptate precipitații mixte și depuneri de polei, în timp ce vântul va avea intensificări, mai ales la munte și pe litoral.
La noapte, vremea va fi neobișnuit de caldă pentru această perioadă, mai ales în vestul și sudul țării. Cerul va fi mai mult noros în jumătatea de nord, în timp ce în sud norii vor apărea temporar. Ploile vor cuprinde Oltenia, Banatul, Crișana și cea mai mare parte a Transilvaniei. Precipitații vor fi semnalate local în Maramureș, iar pe arii restrânse în Muntenia și izolat în Moldova. În nordul Moldovei sunt posibile și precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare. La munte, vor fi precipitații mixte, iar la altitudini mari vor predomina ninsorile. Pe suprafețe mici se poate forma polei, cu un risc mai ridicat în centrul și nord-estul țării. Vântul va sufla slab și moderat, însă va avea intensificări la munte, în special în Carpații Meridionali, unde rafalele pot ajunge la 60-70 km/h. Vântul va mai sufla cu putere, local, și în Banat și pe litoral, cu viteze de 40-50 km/h. Temperaturile minime se vor încadra între -5 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 7 grade pe litoral și în sudul Banatului. Pe alocuri, mai ales în regiunile din afara arcului carpatic, se va semnala ceață.
Vremea la noapte
Vremea de mâine 29 ianuarie în ţară
Vremea va rămâne mai caldă decât normalul perioadei, mai ales în vestul, sudul și parțial în centrul țării. Cerul va fi mai mult noros, iar precipitațiile vor fi prezente în mai multe regiuni. Pe parcursul zilei, va ploua în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei și Dobrogea, iar izolat și în celelalte zone. Seara și noaptea, ploile se vor extinde în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei, local în Moldova și pe arii restrânse în restul teritoriului. În Moldova, estul și nord-estul Transilvaniei, precum și la munte, precipitațiile vor fi mixte, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. La altitudini mari, vor predomina ninsorile. În centrul și nord-estul țării, în special dimineața și noaptea, se va depune polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări mai ales în a doua parte a intervalului. Rafale de 40-50 km/h sunt așteptate în Dobrogea, Bărăgan și în jumătatea de sud a Moldovei. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade în nordul Moldovei și 15 grade în Dobrogea, dar și în sud-estul și sudul Munteniei. Minimele vor coborî până la -4 grade, iar cele mai ridicate valori se vor înregistra pe litoral, unde vor ajunge la 6 grade. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse, va fi ceață.
Vremea de mâine 29 ianuarie în ţară
Vremea de mâine 29 ianuarie în Bucureşti şi Cluj
Cerul va fi variabil pe parcursul zilei în Capitală, însă din orele serii se va înnora, iar pe timpul nopții sunt așteptate ploi temporare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări spre finalul intervalului, când rafalele pot ajunge la aproximativ 45 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 și 13 grade, iar minimele se vor situa între 0 și 2 grade.
Vremea de mâine 29 ianuarie în Bucureşti
La Cluj, vremea va fi ușor mai caldă decât astăzi. Temperatura maximă va ajunge la aproximativ 5 grade. Ploaia revine în zonă, iar cantitățile de precipitații estimate sunt de circa 2 litri pe metru pătrat.
Vremea de mâine 29 ianuarie la munte
La munte, precipitațiile vor fi mixte, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. La altitudini mari, ninsorile vor deveni predominante. În zonele montane din centrul și nord-estul țării sunt așteptate depuneri de polei, mai ales dimineața și pe timpul nopții, condiții care pot îngreuna circulația.
Vremea de mâine 29 ianuarie la munte
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰