Vremea de mâine 29 noiembrie. Ploile cuprind toată țara, iar la munte va ninge. Minimele coboară la 1 grad
România intră într-un nou episod de vreme severă: ploile se intensifică în sudul și sud-estul țării, iar în zonele montane înalte revin lapovița și ninsoarea. Vântul va avea rafale puternice, care pot ajunge până la 80 km/h pe creste, iar temperaturile rămân scăzute, cu minime ce coboară la 1 grad și maxime de cel mult 16 grade.
La noapte, cerul va fi predominant acoperit, iar ploile vor cuprinde jumătatea de sud a țării. În aceste regiuni se vor strânge cantități de apă de 10…15 l/mp, iar în zona Carpaților Meridionali și în dealurile Olteniei și Munteniei se pot acumula 20…25 l/mp, izolat chiar peste 30 l/mp. În restul teritoriului, precipitațiile vor fi slabe și se vor semnala pe arii mai restrânse. În zonele montane înalte, în special în Carpații Meridionali, sunt așteptate precipitații mixte. Vântul va sufla slab până la moderat, însă sunt posibile intensificări temporare în sud și sud-est, unde rafalele pot atinge 45…50 km/h, precum și pe crestele montane, unde vor fi viteze de 70…80 km/h. Temperaturile minime vor fi, în general, cuprinse între 1 și 11 grade Celsius.
Vremea la noapte
Vremea de mâine 29 noiembrie în ţară
Vremea se menține închisă, iar temperaturile vor fi apropiate de normele climatologice în vest și sud-vest, însă mai ridicate în restul teritoriului. Ploile vor cuprinde toate regiunile, însă vor fi mai extinse și mai însemnate cantitativ în sud, sud-est și parțial în centru. În aceste zone se vor acumula local 15…20 l/mp, iar în Muntenia, nordul și estul Olteniei, în Carpații Meridionali și de Curbură, precum și posibil în Dobrogea, cantitățile pot ajunge la 25…30 l/mp, izolat chiar peste 40 l/mp. În Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.500 de metri, dar și pe crestele celorlalte masive montane, sunt așteptate precipitații mixte, predominant lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, însă în sudul și sud-estul țării sunt posibile intensificări, cu rafale de 45…50 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 16 grade, cele mai ridicate valori fiind așteptate pe litoral. Minimele nopții se vor situa între 0 și 11 grade Celsius.
Vremea de mâine 29 noiembrie. Ploile cuprind toată țara, iar la munte va ninge. Minimele coboară la 1 grad
Vremea de mâine 29 noiembrie în Bucureşti şi Cluj
În București, cerul va fi acoperit pe tot parcursul zilei, iar ploile vor fi moderate cantitativ. Vântul va sufla în general moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade Celsius. Minima nopții va coborî la 5…6 grade.
Vremea de mâine 29 noiembrie în Bucureşti
La Cluj, vremea de mâine va semăna cu cea din ultimele 24 de ore. Maximele nu vor depăși 7 grade, iar ploile revin, cu un cuantum estimat la aproximativ 1 mm de precipitații.
Vremea de mâine 29 noiembrie la munte
La munte, vremea rămâne rece și instabilă. În Carpații Meridionali, în special la altitudini de peste 1.500 de metri, dar și pe crestele celorlalte masive, vor predomina lapovița și ninsoarea. Vântul va sufla moderat, iar în zonele joase și pe versanți sunt așteptate ploi, cu posibilitatea de a se acumula local cantități mai însemnate de apă.
Vremea de mâine 29 noiembrie la munte
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰