Vremea de mâine 3 octombrie. Ploi torențiale şi rafale de vânt în toată ţara. Viscol la munte
Vremea va fi deosebit de rece și închisă, cu ploi abundente în sudul țării și ninsori viscolite la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 și 15 grade, iar minimele între 0 și 11 grade. Iată prognoza meteo pentru vineri, 3 octombrie.
Noaptea vine cu ploi pe arii extinse în sud-vestul și sudul țării, dar și local în centru și izolat în restul regiunilor. Cantitățile de apă vor fi importante: în Oltenia se vor strânge 20...30 l/mp, izolat chiar peste 40 l/mp, în timp ce în jumătatea sudică a Banatului, vestul și sudul Munteniei și posibil în Dobrogea, se vor acumula în general 15...25 l/mp. În restul Banatului, Munteniei și Dobrogei, ploile vor aduce între 10 și 15 l/mp. La munte, precipitațiile vor fi mixte, iar la altitudini mai mari de 1500 de metri vor predomina ninsorile. Vântul va spulbera zăpada, iar în grupele vestice ale Carpaților Meridionali se va depune un strat consistent, de până la 10...15 cm. Vântul va sufla cu putere şi în Muntenia și Dobrogea, unde rafalele vor atinge 70...85 km/h. Intensificări sunt așteptate și în sudul Moldovei, estul Olteniei și la munte, cu viteze de 50...60 km/h. Temperaturile minime se vor încadra între 0 și 8 grade, iar pe litoral va fi mai blând, cu valori de 11...13 grade.
Vremea de mâine 3 octombrie în țară
Vremea va fi în general închisă, deosebit de rece și vântoasă, mai ales în sud-estul țării. Ploile vor cuprinde toate regiunile, fiind mai însemnate cantitativ în sud, est și pe alocuri în centru. În Oltenia se vor acumula cantități de apă cuprinse între 40 și 80 l/mp, iar pe arii restrânse în Muntenia și izolat în Moldova și Dobrogea, valorile vor fi apropiate. În sud-est, ploile vor avea și caracter de aversă, fiind posibile descărcări electrice. Vântul va avea intensificări puternice în Muntenia, cu rafale de 70...85 km/h, iar în Moldova, Dobrogea, estul Olteniei și la munte va sufla cu viteze de 50...60 km/h, pe arii mai restrânse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 și 15 grade, ușor mai ridicate în Dobrogea, unde vor urca până la 18...20 de grade. Minimele se vor situa între 4 și 11 grade, mai mari pe litoral, spre 13...15 grade. În a doua parte a intervalului, local se va forma ceață.
Vremea de mâine 3 octombrie în București și în Cluj
În Capitală, vremea va rămâne închisă, vântoasă și deosebit de rece. Ploile vor continua pe tot parcursul zilei și vor fi însemnate cantitativ, cu acumulări de 25...40 l/mp. Vântul va sufla moderat, cu intensificări puternice în timpul zilei, când rafalele vor atinge viteze de 70...90 km/h. Temperatura maximă va fi cuprinsă între 10 și 12 grade, iar minima între 8 și 9 grade.
Vremea în Cluj va fi ușor mai blândă față de ziua precedentă, cu o temperatură maximă de 11 grade. Cerul va fi temporar noros, iar ploile își vor face din nou apariția. Se estimează cantități de precipitații de aproximativ 4 mm.
Vremea de mâine 3 octombrie la munte
În zonele montane, precipitațiile vor fi mixte, iar la altitudini de peste 1500 de metri va ninge temporar viscolit. Se va depune un strat nou de zăpadă, mai consistent în Carpații Meridionali - între 20 și 40 cm - și local în Carpații Orientali, unde stratul va atinge 10...20 cm. Vântul va sufla cu viteze de 50...60 km/h, pe arii mai restrânse.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰