Antena Meniu Search
x

Foto Vremea de mâine 4 aprilie 2024. Ploile se extind în mare parte din țară

Vremea de mâine în România. Până joi 4 aprilie valorile termice se vor situa uşor peste cele normale în această perioadă în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 23 de grade, cu valori mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Cerul va fi temporar noros şi va ploua pe arii restrânse în zonele montane şi submontane, iar în restul teritoriului ploi slabe se vor semnala izolat; vor fi mai ales averse, pe arii restrânse vor fi posibile descărcări electrice, iar la altitudini foarte mari la munte vor fi precipitaţii mixte. Au fost emise alerte cod galben potrivit cărora, la peste 1.800 de metri, vor fi intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 90 km/h.

de Redactia Observator

la 03.04.2024, 15:20

Vremea va fi normală termic şi în general închisă în nord-vestul, nordul şi centrul ţării, unde pe arii relativ extinse va ploua. În celelalte regiuni va fi cald pentru această perioadă, iar cerul variabil, cu unele înnorări şi pe alocuri ploi. La altitudini mari se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în regiunile sud-sud-vestice şi în cele montane.

Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade. În cursul nopţii, izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Prognoza meteo București

Vremea va fi în general frumoasă şi caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, dar condiţii reduse de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 22...23 de grade, iar cea minimă de 6...8 grade.

Pe acelaşi subiect

Vremea de mâine la munte

Vremea va fi în general închisă şi pe arii relativ extinse va ploua, iar la altitudini mari se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe creste. Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative.

Cum va fi vremea în Europa

Vremea va fi predominant frumoasă în sudul, estul şi nordul extrem al continentului şi doar pe arii restrânse vor fi posibile precipitaţii. În rest, se vor semnala ploi, iar în Scandinavia precipitaţii mixte. Izolat, se vor acumula cantităţi însemnate de apă. Vântul va avea intensificări în vest, centru şi nord precum şi local în rest.

Temperaturile vor marca o uşoară creştere în sudul, sud-vestul şi centrul Europei, iar în rest nu se vor modifica semnificativ faţă de ziua precedentă. În zonele joase de relief, cu o probabilitatea ridicată în Portugalia şi Spania, dimineaţa se va forma ceaţă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 1 vot
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Vremea » Vremea de mâine 4 aprilie 2024. Ploile se extind în mare parte din țară