Antena Meniu Search
x

Foto Vremea de mâine 4 ianuarie 2024. Temperaturi de primăvară în toată țara

Vremea de mâine în România. Până pe 4 ianuarie valorile termice se vor menţine cu mult peste mediile multianuale specifice începutului de ianuarie. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 14 grade. În regiunile intracarpatice vor fi înnorări în general persistente şi vor fi perioade în care va ploua, iar în sud şi est cerul va fi temporar noros şi numai pe arii restrânse se vor semnala ploi slabe. Dimineaţa, în depresiunile din estul Transilvaniei, izolat se poate forma polei. În zona de munte vor fi precipitaţii pe arii extinse, moderate cantitativ în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali (10...20 l/mp), predominant sub formă de ploaie, iar la altitudini mai mari de 1700 m şi lapoviţă şi ninsoare cu depunere de strat nou de zăpadă. Vântul va prezenta intensificări la munte, în general cu viteze de 60...70 km/h, iar în zona înaltă a Munţilor Apuseni şi a Carpaţilor Orientali rafalele vor depăşi 90....100 km/h, dar la cote mai reduse (40...50 km/h) şi în zonele joase din nord-vest, centru şi est. Dimineaţa, izolat, îndeosebi în sud vor fi condiţii de ceaţă.

de Redactia Observator

la 03.01.2024, 15:25

animale
Vremea de mâine 4 ianuarie 2024. Temperaturi de primăvară în toată țara - Shutterstock (arhivă)

Valorile termice se vor menţine cu mult peste mediile multianuale specifice începutului de ianuarie, astfel că temperaturile minime se vor situa în general între 0 şi 7 grade. În regiunile intracarpatice vor fi înnorări persistente şi local va mai ploua, iar în sud şi est cerul va deveni variabil, iar probabilitatea pentru ploi va fi redusă.

În zona de munte vor fi predominant ploi, pe arii mai extinse în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, unde se vor acumula cantităţi de apă de 25...30 l/mp, iar la altitudini mai mari de 1700 m precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi se va depune strat nou de zăpadă.

Vântul va avea intensificări la munte, în general cu viteze de 60...80 km/h, iar în zona înaltă a Munţilor Apuseni şi a Carpaţilor Orientali, rafalele vor depăşi 90....100 km/h, dar intensificări ale vântului vor fi şi în zonele joase din nord-vest, centru şi est, cu viteze la rafală de 45...55 km/h. Izolat, îndeosebi în sud, vor fi condiţii de ceaţă.

Prognoza meteo București 3 ianuarie 2024

Pe acelaşi subiect

Vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va avea unele înnorări după-amiaza şi seara, când vor fi condiţii pentru ploi slabe. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze la rafală de până la 35...40 km/h. Temperatura maximă va fi de 13...15 grade, iar cea minimă de 3...5 grade.

Vremea de mâine la munte

Pe parcursul zilei vor fi înnorări temporare în toate masivele şi va ploua, iar la altitudini mari vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Noaptea, aria precipitaţiilor va fi în restrângere, iar cerul se va degaja treptat în aproape toată zona montană. Izolat cantităţile de apă vor mai depăşi 10...15 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu rafale de 60...80 km/h şi de peste 90...100 km/h pe creste. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă şi se vor situa peste cele specifice datei.

Cum va fi vremea în Europa

Cerul va avea înnorări persistente în sud-vestul, nord-vestul, vestul, centrul, estul şi sud-estul continentului, unde se vor semnala precipitaţii sud formă de ploaie, lapoviţă sau ninsoare. În rest cerul va fi variabil sau temporar noros, iar astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse. Vântul va avea intensificări în vest, centru, în zonele învecinate bazinului Mării Baltice şi local în rest. În nordul şi nord-estul Europei vremea va fi deosebit de rece, pe alocuri geroasă, dar în rest, valorile termice vor fi în mare parte mai ridicate faţă de cele normale pentru începutul lunii ianuarie. Dimineaţa, în zonele joase de relief, izolat va fi ceaţă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Vremea » Vremea de mâine 4 ianuarie 2024. Temperaturi de primăvară în toată țara