Vremea de mâine, 6 octombrie. Cer înnorat, ploi și temperaturi sub normalul perioadei
Vremea se menține rece și mohorâtă pe 6 octombrie, cu ploi extinse în mare parte din țară și temperaturi sub normalul perioadei, mai ales în centrul și nordul României. În sud și est, precipitațiile vor fi mai intense, iar la munte sunt așteptate lapoviță și ninsoare.
La noapte, cerul va fi mai mult noros, iar ploile se vor extinde treptat în cea mai mare parte a țării. În sud-vest sunt așteptate cantități mai însemnate de apă, local între 10 și 15 l/mp, iar izolat pot ajunge până la 20…25 l/mp. La munte, la altitudini de peste 1.800 de metri, precipitațiile vor fi, trecător, și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între 3 - 4 grade în estul Transilvaniei și 12 - 14 grade pe litoral. Pe arii restrânse, se va semnala ceață, mai ales în zonele joase.
Vremea de mâine 6 octombrie în ţară
Vremea va fi rece pentru această dată, iar în centrul și nordul țării va deveni deosebit de rece. Doar în sud-est, valorile termice se vor apropia de cele normale pentru începutul lunii octombrie. Cerul va fi mai mult noros, iar ploile se vor extinde pe arii mari în sud, est și centru, iar în restul regiunilor vor apărea pe spații mai mici. În cursul nopții, în Dobrogea, sudul Moldovei și Muntenia, precipitațiile vor fi mai intense, iar local se vor acumula cantități de apă în general între 15…25 l/mp. La munte, în special în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.800 de metri, vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări noaptea în regiunile sud-estice, unde rafalele vor atinge în general 45 - 50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 11 și 19 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 și 15 grade. Dimineața și noaptea, izolat, se va semnala ceață.
Vremea de mâine 6 octombrie în Bucureşti şi Cluj
Vremea va fi închisă și deosebit de rece, în Bucureşti. Vor fi ploi pe parcursul zilei, mai însemnate cantitativ seara și noaptea. Vântul va avea intensificări temporare, amplificând senzația de frig.Temperatura maximă, mai scăzută decât în ziua precedentă, va fi de 12 - 14 grade, iar cea minimă de 8 -10 grade.
Și la Cluj, vremea va fi rece și ploioasă, similară cu cea din ziua anterioară. Temperaturile maxime vor ajunge la 7 grade, iar cele minime vor coborî până la 6 grade. Ploaia se va intensifica, fiind așteptate precipitații de aproximativ 6 mm.
Vremea de mâine 6 octombrie la munte
La munte, în special în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.800 de metri, sunt așteptate precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare. Vremea rămâne rece şi închisă, vântul va sufla moderat.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰