Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea de Rusalii 2020. Ce anunță meteorologii pentru minivacanța 6 – 8 iunie

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cum va fi vremea în minivacanța de Rusalii, intervalul 6 - 8 iunie 2020. Potrivit specialiștilor, va fi cald în majoritatea zonelor țării, însă nu vor lipsi nici ploile. 

de Redactia Observator

la 03.06.2020 , 15:24

Vremea de Rusalii 2020 Vremea de Rusalii 2020. Ce anunță meteorologii pentru minivacanța 6 – 8 mai - istockphoto.com
  • În sud, temperaturile pot ajunge și la 30 de grade Celsius. 
  • La mare, valorile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 24 de grade.

În sud-estul ţãrii, cerul va fi variabil, vântul va sufla moderat, iar condiţiile de ploaie vor fi reduse. 

În schimb, în restul teritoriului, vor fi averse, izolat torenţiale, dar și intensificãri de scurtã duratã ale vântului, posibil vijelii. 

Temperaturile maxime pot ajunge și la 30 de grade Celsius. 

Articolul continuă după reclamă

Vremea de Rusalii în țară

Sâmbătă

Vremea se va menţine caldã în cea mai mare parte a ţãrii, iar în estul Munteniei şi în jumãtatea de sud a Moldovei va fi în continuare cãlduroasã; astfel, temperaturile maxime se vor încadra în general între 22 şi 30 de grade. 

În regiunile sudice, în centrul şi nord-estul teritoriului şi în zonele montane, dupã-amiaza şi noaptea, vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã, local vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descãrcãri electrice şi izolat grindinã. 

Pe alocuri, cantitãţile de apã vor depãşi în timp scurt 15...25 l/mp. În restul teritoriului şi al intervalului, cerul va fi temporar noros, ploile se vor semnala pe suprafeţe restrânse, iar probabilitatea pentru manifestãri de instabilitate atmosfericã va fi redusã. 

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare la munte, în regiunile sud-estice şi izolat, de scurtã duratã, şi în celelalte zone, asociat averselor. 

Temperaturile minime vor fi cuprinse între 10 şi 17 grade.

Duminică și Luni

Vremea va fi în continuare caldã în majoritatea zonelor, dar şi în general instabilã. În sud-estul ţãrii, cerul va fi variabil, vântul va sufla moderat, iar condiţiile de ploaie vor fi reduse. 

În schimb, în restul teritoriului, temporar înnorãrile vor fi accentuate, vor fi averse, izolat torenţiale, frecvente descãrcãri electrice şi pe spaţii mai restrânse grindinã şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, posibil vijelii. 

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 22 şi 30 de grade, iar cele minime între 7 şi 17 grade.

Vremea de Rusalii în București

Sâmbătă

Vremea va fi caldã, cu o maximã a temperaturii aerului de 28...29 de grade. Cerul va avea înnorãri, temporar chiar accentuate, mai ales în cursul nopţii, când va creşte probabilitatea pentru averse şi descãrcãri  electrice. Vântul va sufla moderat. Temperatura minimã va fi de 14...16 grade.

Duminică și Luni

Vremea se va menţine caldã. Cerul va avea înnorãri temporare şi vor fi posibile averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla moderat. Temperaturile maxime 28 - 30  de grade, iar cea minimã va fi de 14...16 grade.

Vremea la mare, de Rusalii

Sâmbătă                                   

Vremea va fi în general frumoasã şi normalã termic. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 15 şi 16 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare ziua. Temperatura apei mãrii va avea valori de 15...18 grade.

Duminică și Luni

Vremea va fi în general frumoasã şi normalã termic. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 şi 16 grade. 

Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri izolate. Temperatura apei mãrii va avea valori de 16...18 grade.

Citește și:
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Vremea de Rusalii 2020. Ce anunță meteorologii pentru minivacanța 6 – 8 iunie