Vremea s-a schimbat radical în toată ţara. Pe litoral este cod galben de vânt
A plouat în majoritatea regiunilor, iar temperaturile au scăzut drastic. Pentru zona litoralului, meteorologii au emis un cod galben de vânt. Cu precizarea că, la rafală, poate avea chiar şi 65 de kilometri pe oră.
A plouat în majoritatea regiunilor, iar temperaturile au scăzut drastic. Pentru zona litoralului, meteorologii au emis un cod galben de vânt. Cu precizarea că, la rafală, poate avea chiar şi 65 de kilometri pe oră. În zonele montane, ninge viscolit. La Azuga, în doar câteva ore, s-a depus aproape un metru de zăpadă.
În zonele montane, după zilele cu temperaturi de 11, 12 grade Celsius, iarna a revenit în forţă. Pe DN care leagă Predealul de Râşnov, ninge abundent, iar carosabilul este acoperit cu un strat de zăpadă frământată. Termometrele arată minus 4 grade Celsius.
A fost nevoie de doar câteva ore din ninsoare abundentă pentru ca pe Valea Prahovei totul să fie acoperit de un nou strat consistent de zăpadă. Nu doar la maşini s-a muncit, ci şi la trotuare. Îmbrăcaţi gros şi înarmaţi cu lopeţi, localnicii au ieşit la curăţat zăpada, de cum s-a luminat.
Din cauza mării agitate, dar şi a vântului foarte puternic, porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud, Midia şi Mangalia au fost închise.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰