Update Calendarul alegerilor din 2024. Alegeri locale și europarlamentare comasate în iunie, prezidențiale în septembrie. Liste comune PSD-PNL pentru Parlamentul European
E oficial. Vom alege primarii şi europarlamentarii în aceeaşi zi, pe 9 iunie. Coaliţia de guvernare s-a înţeles să devanseze şi alegerile prezidenţiale. Ambele tururi vor fi în septembrie. Astfel, vom avea timp de mai multe luni doi preşedinţi de ţară, unul ales şi unul în funcţie. La fel şi în cazul primarilor. Ultimul rând de alegeri, cele parlamentare, vor fi pe 8 decembrie.
Liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, au anunţat, miercuri, că s-a ajuns la un consens pe tema comasării alegerilor, iar europarlamentarele şi localele vor avea loc în 9 iunie.
- Nicolae Ciucă, președintele PNL: Prezentăm decizia finală a coaliției privind alegerile. Am luat decizia de a comasa cele două runde de alegeri. Fiecare dintre noi am consulat birourile, apoi ne-am reunit în coaliție. Această decizie finală care dincolo de comasare prevede ca la nivelul alegerilor locale să candideze prin forțe proprii, iar la euro să existe o listă comună. Ne-am asumat responsabilitatea politică ce vizează stabilitatea țării și coerența actului de guvernare, ține cont de interesul României și interesul de securitate. Românii își dorește liniște și stabilitate. Este absolut necesar ca în anumite momente partidele să dea dovadă de sacrificiu pentru interesele românilor. Am luat în vedere ce s-a întâmplat din 2021 încoace, am trecut printr o serie de crize suprapuse. Primim obiectivele așa cum ni le-am asumat. România a avut cea mai mare absorbție de fonduri UE, peste 95%. Am avut cele mai mari valori ale investițiilor directe în România. Este pentru prima dată când România are o creștere economică bazată pe investiții. Este pentru prima dată în 35 de ani când veniturile la bugetul de stat au reprezentant investiții majore. Mai ales vedem astăzi ce a însemnat aceste alocări. 3700 de obiective care sunt în proces de realizare prin PNDL sunt astăzi. Peste 700 de proiecte derulate prin Anghel Saligny. Considerăm ca prin această asumare responsabilă pentru stabilitate și coerență în această perioadă nu ne putem permite fragilitatea țării pentru micile orgolii politice. În acest sens PNL în ședința BPN a mandatat executivul partidului să discute în coaliție și să agreeze comasarea și listele comune la euro.
La rândul său, liderul PSD Marcel Ciolacu a explicat că această variantă agreată de către cele două partide este singura prin care cele două formaţiuni pot face faţă unui val extremist, iar decizia comasării alegerilor europarlamentare şi locale nu este una împotriva democraţiei, ci pentru democraţie.
- Marcel Ciolacu, președintele PSD: Am dovedit şi noi şi liberalii că putem să luăm decizii în momente dificle, nu ale noastre ca şi persoane, entităţi politice, ale României, în primul rând. A fost criză pandemică, criză energetică, război la graniţă, au fost exerciţiile financiare. Vorbim de dezvoltarea României. O putere politică pentru a-şi asuma aceste lucruri trebuie să fie votată de cât mai mulţi români. Prezenţa cea mai mare la alegeri este prezenţa de la locale. Alegerile locale prezintă interesul cel mai mare al cetăţeanului. Că am decis să facem comasarea nu este împotriva democraţiei, este pentru democraţie şi pentru a avea o reprezentare corectă în faţa românilor. Am decis să avem şi o alianţă electorală şi pentru lista de europarlamentare. Este evident că numai cele două mari partide se pot uni şi pot face faţă unui val extremist. Niciuna dintre cele două forţe politice nu se pot angaja singure în această luptă. E vorba de stabilitatea României, de coerenţă, de asumare şi este vorba de drumul României, nu neapărat de astăzi, ci de viitor. Am făcut ce e mai bine pentru ţara mea, indiferent de costuri.
- Ciolacu, scenariu pentru Iohannis, după încheierea mandatului: "Aş fi mândru ca preşedintele României să ocupe...
- Ciolacu vrea ca lista PSD-PNL de la alegerile europarlamentare să fie deschisă de o "doamnă independentă"
- Liderii coaliţiei, întrebaţi despre un posibil candidat comun la Primăria Capitalei. Răspunsul dat de Ciolacu...
- Efectul devansării alegerilor prezidențiale. Vom avea doi președinți de țară, unul ales și unul în funcție,...
Calendarul alegerilor din 2024
- 9 iunie 2024 - alegeri locale și alegeri europarlamentare;
- septembrie/octombrie 2024 - alegeri prezidențiale;
- 8 decembrie 2024 - alegeri parlamentare.
Pentru alegerile prezidențiale, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sunt trei variante de date luate în calcul pentru cele două tururi ale scrutinului:
- 1 și 15 septembrie,
- 8 și 22 septembrie,
- sau final septembrie Turul I și octombrie Turul II.
Cea mai probabilă variantă este cea care cuprinde datele 8-22 septembrie.
Maratonul şedinţelor PSD-PNL pe tema comasării alegerilor a început la 8 dimineaţa
- Florentina Lazăr, reporter Observator: După mai bine de două ore de negocieri, aici, la Palatul Victoria, liderii PSD şi PNL au stabilit comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare pe data de 9 iunie. Însă nu şi numele candidaţilor de pe listele comune. De aici, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au plecat direct la Palatul Cotroceni pentru discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis.
Liderii politici spun că decizia a fost luată în funcţie de rezultatul ultimelor sondaje.
- Mihai Tudose, europarlamentar PSD: Mai mult de 60% din români doresc comasarea. Şi o majoritate chiar mai mare doresc o continuitate a guvernării, o stabilitate şi o coerenţă în guvernare.
Pe baza aceluiaşi sondaj PSD cere să aibă mai mulţi oameni pe listă decât PNL.
- Reporter: Pe o listă comună cu PSD, care este procentul care revine PNL?
- Nicolae Ciucă, preşedintele PNL: Este vorba de nivelul de reprezentativitate în funcţie de rezultatele pe care le avem fiecare dintre partide.
Potrivit sondajului, PSD ar obţine 31 la sută dintre voturi, la europarlamentare, în timp ce PNL este cotat la 20%. Urmează AUR cu 18 procente, Alianţa Dreapta Unită, cu 15 la sută şi partidul Dianei Şoşoacă, plasat la 8 procente.
Celelalte alegeri nu vor fi comasate. Coaliţia vrea totuşi să devanseze alegerile prezidenţiale
Primul tur pe 8 septembrie, iar al doilea pe 22 septembrie. Asta înseamnă că până în decembrie vom avea doi preşedinţi, unul ales şi altul în funcţie. Algerile parlamentare vor avea loc pe 8 decembrie.
- Marius Gîrlaşiu, reporter Observator: Liderii coaliţiei vor ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna septembrie, fără a fi comasate cu alegerile parlamentare. În acest sens, Parlamentul ar putea adopta în curând un proiect UDMR care prevede că alegerile prezidenţiale pot fi organizate cu 90 de zile înainte ca mandatul preşedintelui în exerciţiu să expire. În acelaşi timp, primarii care vor fi aleşi în luna iunie, odată cu alegerile europarlamentare vor aştepta până la finalul lunii septembrie pentru a-şi prelua mandatele.
Planurile puse la cale de Ciucă și Ciolacu au înfuriat opoziţia
- Ludovic Orban, preşedintele Forţa Dreptei: În cazul în care vor veni cu un proiect de lege, îl vom ataca la Curtea Constituţională. În cazul în care vor emite ordonanţă de urgenţă evident vom sesiza avocatul poporului. De asemenea, vom ataca în instanţă atât ordonanţa, cât şi hotărârea de guvern care va fi emisă pentru stabilirea datei alegerilor locale la altă dată decât data la care este normal şi atunci când le este sorocul.
- Cătălin Drulă, preşedintele USR: Comasarea pe care o propun PSD şi PNL este o crimă împotriva democraţiei româneşti. Ceea ce doresc Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă este instaurarea partidului unic în România.
Mutarea alegerilor prezidenţiale înaintea celor parlamentare are ca scop mobilizarea electoratului de către un preşedinte nou, în vederea alegerilor legislative, spun surse din Coaliţie.
Negocierile PNL-PSD au fost marcate de un nou scandal şi în sânul coaliţiei
Ieri, ministrul social-democrat al Agriculturii, Florin Barbu, l-a demis pe şeful Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, liberalul Ionuţ Lupu. Azi, liberalii au cerut la rândul lor demiterea ministrului PSD. Aceştia reclamă că în spatele înlăturării lui Lupu ar sta vicepreşedintele social-democrat Paul Stănescu, care e nemulţumit că liberalii nu susţin candidatura Gabrielei Firea la primăria Capitalei.
- Paul Stănescu, PSD: Noi ne-am bucura dacă PSD şi Gabriela Firea ar fi candidat la Primăria Generală, dar suntem în nişte negocieri şi vedem ce se va întâmpla după negocieri.
- Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD: Cred că se va ajunge ori la susţinerea unui candidat independent de către ambele partide, ori un membru al unuia dintre partide susţinut de cele două.
Trei nume sunt în cărţi, momentan, pentru primăria Capitalei. Gabriela Firea de la PSD, Sebastian Burduja de la PNL şi Cristian Popescu Piedone, de la P-USL.
În ţară, PSD şi PNL merg pe candidaţi separaţi la alegerile locale
Mai puţin în oraşele în care sunt contracandidaţi puternici, precum Braşov sau Timişoara. Aici sunt luaţi în calcul candidaţi comuni.
Algoritmul va fi că un partid va da preşedintele Consiliului Judeţean şi celălalt primarul oraşului de reşedință.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰