Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doar 1000 de oameni la protestul prorușilor din Chișinău. Ce a păţit un bărbat care a strigat "Slavă Ucrainei"

Deși prorușii, prin vocea lui Igor Dodon, lider al Blocului Patriotic, i-au îndemnat pe moldoveni să iasă în stradă pentru a contesta rezultatele alegerilor de duminică, doar câteva sute de persoane, simpatizanți ai Blocului Patriotic, au participat la un protest mai mult simbolic, de jumătate de oră, în fața Parlamentului de la Chișinău. Poliția a avertizat în cursul dimineții că are informații potrivit cărora unor cetățeni li s-au promis bani pentru a participa la manifestații, în condițiile în care majoritatea oamenilor "se abțin de la a ieși în stradă".

de Redactia Observator

la 29.09.2025 , 14:08

Pro-rușii au reușit să scoată în stradă doar 1.000 de oameni, pentru o jumătate de oră, la Chișinău Igor Dodon, la protestul din fața Parlamentului de la Chișinău, 29 septembrie 2025 - Profimedia

Aproximativ 1.000 de persoane, în frunte cu Igor Dodon și Vasile Tarlev, au participat luni, la prânz, la un miting în faţa Parlamentului Republicii Moldova, în semn de protest faţă de rezultatele alegerilor parlamentare de duminică.

Deşi prorușii au făcut apel ca oamenii să iasă în stradă și chiar au existat acuzații privind protestatari plătiți, manifestația a fost mai degrabă una simbolică, de doar jumătate de oră, scrie Ziarul de Gardă. În timpul protestului, liderii pro-ruşi au fost huiduiţi de mai multe persoane aflate în mulţime. Un bărbat a strigat "Slavă Ucrainei", iar cineva din mulțime i-a răspuns: "În componența Rusiei". A fost scos din mijlocul protestatarilor de către forțele de ordine.

Protest eşuat al opoziţiei pro-ruse, după anunţarea rezultatelor alegerilor

Articolul continuă după reclamă

Acţiunea a fost organizată de Blocul Electoral Patriotic al Socialiştilor, Comuniştilor, Inima şi Viitorul Moldovei ("Blocul Patriotic"), al cărui lider este fostul preşedinte socialist Igor Dodon. Protestul a durat mai puţin de o oră, timp în care au avut loc doar incidente minore.

"Mesajul nostru este foarte simplu. Alegerile s-au finalizat. Noi am chemat la calm şi ieri, chemăm la calm şi astăzi. Noi nu am adus provocatori şi nu instigăm pe nimeni. Aţi văzut doi-trei provocatori pe care i-a adus PAS-ul (Partidul Acţiune şi Solidaritate - n.r.), care sunt tot timpul la toate protestele", a declarat Dodon.

Liderii pro-ruşi prezenţi la eveniment - Igor Dodon, Vasile Tarlev şi Vlad Bătrâncea - consideră că procesul electoral de duminică a fost viciat. Pro-europenii de la Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) au obţinut peste 50% din voturi la alegerile parlamentare organizate duminică în Republica Moldova, potrivit datelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC).

Luni, la ora 12.30, erau centralizate datele din 99,91% din totalul secţiilor de votare, respectiv 2.272 din cele 2.274 constituite.

PAS, aflat în prezent la guvernare, a fost votat de 50,16% dintre alegători, în timp ce principala formaţiune de stânga, Blocul Patriotic (Blocul Electoral Patriotic al Socialiştilor, Comuniştilor, Inima şi Viitorul Moldovei), a atras voturile a 24,19% dintre alegători.

Pe poziţia a treia se află Blocul Electoral "Alternativa", al primarului Chişinăului, Ion Ceban, cu 7,97%, urmat de Partidul Nostru al lui Renato Usatîi, cu 6,20%, şi Partidul Politic Democraţia Acasă, condus de Vasile Costiuc, cu 5,62%. Ceilalţi competitori nu au trecut pragul electoral.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Alegeri în Republica Moldova » Doar 1000 de oameni la protestul prorușilor din Chișinău. Ce a păţit un bărbat care a strigat "Slavă Ucrainei"