Antena Meniu Search
x

Săptămână decisivă pe scena politică. Ciolacu discută cu partidele pentru stabilirea calendarului alegerilor. Liderii USR și AUR, primii consultați

Au început consultările dintre premier şi liderii partidelor politice pentru stabilirea alegerilor prezidenţiale. O săptămână decisivă, aşadar, pe scena politică, în condiţiile în care prima variantă, cea a scrutinurilor în luna septembrie, a picat. Asta în timp ce atacurile continuă în coaliţie, între liderii PSD şi PNL. 

de Redactia Observator

la 01.07.2024 , 14:03

UPDATE Preşedintele USR, Elena Lasconi, a declarat după discuţia cu reprezentanţii Executivului, că vor vedea dacă doar s-a mimat o consultare sau dacă Marcel Ciolacu a fost sincer. Lasconi a menţionat că premierul le-a spus că după ce va avea dialog cu toate partidele, s-ar putea să fie încă o întâlnire în care să tragă concluziile. Preşedintele USR a menţionat că formaţiunea susţine respectarea legii şi alegeri la termen, acesta fiind mesajul transmis Guvernului.

”Apreciem că am fost chemaţi la dialog. Din punctul de vedere al USR-ului, dialogul este baza democraţiei, şa fel cum ar trebui să fie şi respectarea legii şi legea. Această discuţie, acest dialog, cred că nu îşi avea rostul dacă se înţelegeau între ei dar se pare că se joacă de-a democraţia. O să vedem dacă doar s-a mimat o consultare sau dacă dl Ciolacu a fost sincer. Noi am fost fermi, la fel ca şi declaraţiile dinainte, am spus că respectarea legii şi alegeri la termen. Mi se pare absolut incredibil că de astăzi se scumpesc iarăşi toate şi creşte şi preţul la motorină şi benzină, oamenii sunt îngrijoraţi că veniturile lor au fost grav afectate în ultimii doi ani, sunt îngrijoraţi de scumpiri. România are nevoie de un preşedinte care să fie alături de români şi de un premier care să ia decizii în interesul lor şi nu de a sta la televiziuni şi în dezbateri. De când se întâmplă asta? De două săptămâni, de trei săptămâni toată lumea vorbeşte numai despre asta, de o dată a alegerilor? (..) Mi se pare incredibil”, a spus Elena lasconi la ieşirea de la discuţiile cu reprezentanţii Guvernului. 

Preşedintele AUR, George Simion, a declarat luni, înainte de discuţiile cu premierul Ciolacu, pe data alegerilor prezidenţiale, că pentru AUR era oportun ca alegerile să aibă loc la termen în acest an, el acuzându-l pe premier şi pe partenerii lui de la PNL că sunt mincinoşi. El a mai spus că este un proces electoral viciat cap-coadă iar liberalii fac blat cu PSD. 

Vezi și

Programul consultărilor

Pe acelaşi subiect

Guvernul a anunţat programul consultărilor cu partidele politice ale premierului Marcel Ciolacu, luni la Palatul Victori,a pentru a finaliza calendarul electoral al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. Primii cu care se va vedea şeful Executivului sunt cei de la USR, de la ora 10.00, urmaţi de AUR la ora 11, apoi UDMR la ora 14.00. De la 15.00, prim-ministrul va avea discuţii cu reprezentanţii partidului Dianei Şoşoacă, S.O.S. România, de la 16.00 cu grupul minorităţilor naţionale şi de la 17.00 cu PUSL. Consultările vor continua şi marţi, 2 iulie, cu reprezentanţii altor formaţiuni politice, mai spune comunicatul de presă al Executivului.

Din partea Guvernului, vor participa la consultări  premierul Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul Marian Neacşu şi  vicepremierul şi ministrul Afacerilor Interne Cătălin  Predoiu, mai precizează sursa citată. Liberalii au fost convocaţi în Biroul Politic Naţional, cu prezenţa fizică obligatorie, luni, de la ora 13.00. Decizia vine în contextul în care prim-ministrul şi liderul PSD Marce Ciolacu a anunţat că, de luni, împreună cu cei doi vicepremieri, că îi invită pe liderii tuturor partidelor pentru a stabili cu aceştia calendarul alegerilor.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că de luni, alături de cei doi vicepremieri, îi va invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. „Aceasta este abordarea corectă şi nu schimbarea unui ministru căruia i s-a impus de către propriul partid să nu iniţieze un act normativ convenit anterior. Nu voi răspunde provocărilor de a declanşa o criză guvernamentală şi instabilitate în România”, a subliniat el. Liderul PSD a mai spus că vineri era ultima zi în care putea fi adoptată hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale la 15 septembrie.

Joi, preşedintele social-democraţilor spunea, la Bruxelles, despre blocajul din coaliţie privind stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, că este evident că PNL doreşte să schimbe regulile jocului iar dacă decizia lor rămâne aceeaşi, nu are rost să facă o nouă şedinţă a coaliţiei. El a adăugat că abordarea sa este foarte clară, şi anume că liberalii nu şi-au ţinut cuvântul dat. „Onoarea nu este numai pe panouri, este şi în discuţii”, a transmis Ciolacu.

În replică, Nicolae Ciucă a reacţionat la afirmaţiile lui Marcel Ciolacu şi a precizat că nu înţelege reacţia acestuia. „Afară este foarte cald. Asta da, pot să înţeleg”, a mai spus liderul PNL care e reiterat că atunci când vine vorba de alegeri prezidenţiale liberalii vor respecta termenele şi prevederile legale şi vor opera „exclusiv pe baza principiilor democratice, nu pe baza intereselor conducerii PSD”.

Elena Lasconi, desemnată de USR să fie candidata partidului la prezidenţiale, a declarat că a fost invitată la discuţiile cu premierul Ciolacu privind stabilirea datei alegerilor, însă consideră că este doar o mimare a unor discuţii şi consultări. Ea a spus că va participa la aceste aşa-zise negocieri şi consideră că alegerile prezidenţiale trebuie să aibă loc la termen, pentru a fi respectată legislaţia, însă nu are nicio problemă să intre in luptă şi mâine.

Cum se împart partidele

AUR a anunţat că va participa la consultările anunţate de premierul Marcel Ciolacu cu privire la data alegerilor prezidenţiale din acest an. Delegaţia AUR va fi compusă din preşedintele AUR, George Simion, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, şi prim-vicepreşedintele AUR, Marius Lulea, mai precizează comunicatul formaţiunii. Totodată, partidul condus de George Simion condamnă lipsa de asumare a prim-ministrului Marcel Ciolacu, precum şi iresponsabilitatea coaliţiei PSD-PNL în privinţa modului deficitar în care cele două partide conduc ţara şi au organizat alegerile din 9 iunie, iar acum jonglează, după propriile interese politice, cu data alegerilor prezidenţiale.

Senatorul Cseke Attila susţine că UDMR este de acord cu orice variantă privind alegerile prezidenţiale, care pot avea loc în octombrie, sfârşit de noiembrie sau început de decembrie, pentru turul al doilea, stabilirea datei fiind atributul Guvernului.

De asemenea, Partidul Umanist Social Liberal l-a informat pe premierul Marcel Ciolacu, în perspectiva discuţiilor iniţiate de acesta cu partidele politice pe tema datei scrutinului prezidenţial, că numai deputatul Graţiela Gavrilescu, preşedinte al Biroului Executiv al PUSL, îşi poate lua angajamente în numele partidului.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei
Cum se termină diseară meciul România - Olanda?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » Săptămână decisivă pe scena politică. Ciolacu discută cu partidele pentru stabilirea calendarului alegerilor. Liderii USR și AUR, primii consultați