Antena LIVE

Curs valutar

Video

A lucrat 36 de ani în comerţ şi a primit prima pensie după recalculare. "Ne mulţumim cu cât ne-a dat"

Primele pensii mărite au fost duse astăzi de poştaşi destinatarilor. În timp ce unii pensionari jubilează, alţii îşi strigă revolta la cozi. La Iaşi, zeci de vârstnici s-au adunat în faţa casei de pensii când nici nu se luminase, ca să ceară recalcularea.

De la 02.09.2024, 19:53
WhatsApp
Vezi și:

Peste 300.000 de pensii recalculate au fost distribuite astăzi. După 36 de ani de muncă în comerţ, Ileana Rus a numărat peste 600 lei în plus.

"Aveam 2800 si acum mi-a facut 3.452. Nu ne mareste pentru ca se maresc toate. Curentul, nu mai zic mancarea, asta este, ne multumim cu cat ne-a dat", spune Ileana Rus, pensionară.

Aproape 3.000.000 de pensionari primesc cu până la 1.000 lei în plus, iar peste 800.000 au parte de majorări şi mai mari.

De partea cealaltă, cei care au ieşit pe minus la recalculare sunt revoltaţi şi contestă deciziile.

Pe acelaşi subiect

Vârstnicii s-au adunat în fața casei de pensii pentru a cere explicații

La Casa de Pensii de la Iaşi, zeci de oameni nemulţumiţi s-au aşezat la coadă încă de la miezul nopţii penru a cere explicaţii funcţionarilor.

"Au scris ce au vrut ei. Am coleg care e la fel ca şi mine şi i-au dat 1.000 de lei şi mie mi-au dat 250 de lei", spune un bărbat.

"Toți cei care, în urma recalculării au decizii cu pensii majorate, să aibă certitudinea că această decizie nu mai poate fi anulată! Și ii asigur că nimeni nu se poate atinge de banii lor! De asemenea, Toți cei care dovedesc că li s-a aplicat eronat recalcularea pensiei vor primi un răspuns prioritar, cu detalii clare privind rezolvarea situației", spune Marcel Ciolacu - premierul României.

Guvernul a mărit limita veniturilor pentru acordarea tichetelor sociale şi a medicamentelor compensate

Până la remedierea erorilor, guvernul a ridicat baremele de venit pentru pensionarii care primesc ajutoare de stat.

Plafonul de venit pentru cardurile de alimente creşte de la 2.000 la 2.210 lei. Limita pentru acordarea medicamentelor compensate cu 90% s-a mărit şi ea uşor, la puţin peste 2.000 de lei.Majorarea pensiilor nu va fi luată în calcul la stabilirea celor care primesc ajutoare pentru încălzire şi energie electrică. Va fi luat în calcul ultimul talon primit înainte de 1 septembrie. În fine, de la 1 octombrie, statul va impozita numai pensiile de peste 3.000 de lei. Asta înseamnă că un senior cu un venit de 2.700 lei pe hârtie va încasa 270 de lei în plus de luna viitoare. Iar la o pensie de 4.600 de lei, „câştigul“ va fi 100 de lei.

Noile măsuri se aplică pentru mai mult de 3.000.000 de seniori.

Florentina Lazăr

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme. ...

recalculare pensii pensionari marire pensii casa de pensii
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024