Antena LIVE

Curs valutar

Amenzi de peste 120.000 de lei date de ANPC pentru comercianţii de carne, în Vrancea. Produsele, depozitate în condiţii insalubre

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Vrancea a aplicat amenzi de peste 120.000 de lei pentru comercializarea improprie a cărnii şi produselor din carne în urma unor controale efectuate în Piaţa Moldovei din municipiul Focşani, a informat, miercuri, instituţia.

De la 16.11.2022, 11:53
WhatsApp
Amenzi de peste 120.000 lei pentru comercializarea improprie a cărnii şi produselor din carne, la Focşani CJPC Vrancea

"CJPC Vrancea a efectuat o serie de acţiuni de control în legătură cu modul în care sunt respectate prevederile legale specifice activităţii de comercializare a cărnii şi produselor din carne. Verificările s-au desfăşurat atât în Piaţa Moldovei din Focşani, cât şi la târgul săptămânal desfăşurat în localitatea Dumbrăveni. În urma controlului, au fost constatate mai multe abateri pentru care operatorii economici au fost sancţionaţi contravenţional, fiind aplicate 15 amenzi, în valoare totală de 122.000 lei şi 11 avertismente", se arată într-un comunicat de presă al Protecţiei Consumatorilor Vrancea.

Potrivit sursei citate, în urma controalelor, a fost dispusă oprirea definitivă de la comercializare a 47 kg carne şi produse din carne, precum şi oprirea temporară a activităţii de comercializare până la efectuarea curăţeniei şi igienizarea spaţiului, înlocuirea agregatelor frigorifice neconforme pentru unul dintre comercianţii din Piaţa Moldovei, Focşani, relatează Agerpres.

Printre neregulile constatate se numără identificarea, în spaţiile de depozitare şi comercializare, a unor produse cu data limită de consum depăşită, precum şi a unor preparate din carne ambalate în atmosferă protectoare, desigilate, pentru care nu se poate face dovada încadrării în data limită de consum, folosirea unor agregate frigorifice deteriorate şi neigienizate, cu părţi metalice componente ruginite şi vopsea exfoliată, în unele cazuri, carnea fiind în contact direct cu rugina, chedere murdare pline de mizerie şi sânge sau utilizarea unor agregate frigorifice ce aveau ca destinaţie păstrarea băuturilor alcoolice şi răcoritoare, dar în care se depozita carnea şi preparatele din carne, nemaifiind asigurate condiţiile de temperatură şi umiditate specifice.

De asemenea, inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au mai găsit în unele unităţi de valorificare a produselor din carne paviment degradat, murdar, neigienizat şi neîntreţinut, pereţi şi tavan cu igrasie, unele dintre boxele de carne având pereţi din tablă cu vopsea exfoliată şi ruginită.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

amenzi vrancea carne comercializare
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024