"Bula" din imobiliare: cât costă un metru pătrat de teren în Bucureşti, în funcţie de fiecare zonă
Probabil am observat cu toţii, fie că vrem să cumparam o casă sau s-o vindem, fie că stăm în chirie sau urmează să facem asta, că preţurile in imobiliare au explodat de la începutul acestui an. Şi tot continuă să crească, astfel încât experţii în domeniu încep să vorbească despre o nouă bulă imobiliară.
De Greta Neagu la 30.04.2022, 08:51Ca să vă faceţi o idee despre cam cum stau lucrurile în acest sector, să ştiţi că totul pleacă de la teren. Un metru pătrat de teren poate ajunge şi până la 1.500 de euro. Iar dacă luăm în calcul preţul de vânzare al metrului pătrat construit, ajungem undeva la 2.000 de euro. În viitor, preţurile ar putea ajunge şi la 5.000 de euro metrul pătrat.
Pe Bulevardul Pipera, spre exemplu, preţul unui metru pătrat de teren este de 350 de euro. Pe Iancu Nicolae, preţurile sunt de 450-500 de euro metrul pătrat, în zona Primăverii preţurile pornesc de la 3.000 de euro, iar în Tunari un metru pătrat costă undeva între 70-100 de euro metrul pătrat. Preţurile terenurilor s-au dublat în ultima perioadă, iar de aici derivă şi preţurile mai mari ale apartamentelor. Analiştii spun că este posibil ca la un moment dat să există o încetinire a pieţei imobiliare, deja în zona de Sud a Capitalei s-a întâmplat acest fenomen.