Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cartofii s-au scumpit foarte mult în ultimul an. Statul îi va ajuta pe cei care se ocupă cu cultivarea cartofilor

Cu toate scumpirile din ultima vreme pana şi cartoful începe să devină un lux. Este alimentul care s-a scumpit cel mai mult în ultimul an. Unde mai pui faptul că legumicultorii au renunţat să îl mai cultive după ce importurile au crescut masiv în ultimii ani. Partea bună este că, în aceste condiţii, statul vrea să-i ajute pe fermierii care au culturi de cartofi. 

De la 27.04.2022, 12:59
WhatsApp
Vezi și:

Mădălina Chiţac, reporter Observator: Vorbim de un ajutor de 200 de euro pentru hectar. Acest ajutor ar urma să îl primească cei care îl cultivă. Condiţia ar fi ca aceştia să scoată de pe fiecare hectar cel puţin 15 tone de cartof. Un proiect în scest sens urmează să fie adoptat de către Guvern în perioada următoare. Din 2010 şi până în prezent suprafaţa cultivată cu cartof de la noi din ţară a scăzut dramatic, aproximativ 40 de procente şi a început să importe din ce în ce mai mulţi cartofi din ţări precum Germania, Belgia, Franţa, Olanda sau Polonia. În acest context vine acest ajutor de la Guvern. De asemenea, cartofii s-au scumpit foarte mult în ultima perioadă. Datele de la INS arată faptul că preţurile au crescut cu aproape 40 de procente asta deşi cartofii sunt extrem de consumaţi de români. Un român consumă în medie undeva şa 90 de kilogram de cartofi.   

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

cartofi cartof scumpiri stat ajutor fermieri
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024