Ce taxe ne aşteaptă în 2025. Guvernul ar trebui să facă o economie de 5 miliarde de lei pe final de an
Misiune imposibilă pentru Coaliţia aflată la Putere. Guvernul ar trebui să facă o economie de 5 miliarde de lei pe final de an. Asta în condiţiile în care ni se dau asigurări că nu vor creşte taxele şi impozitele. Economiştii spun că după alegeri ne aşteaptă decontul - noul Guvern va fi obligat să ia măsuri dure pentru a acoperi gaura din buget.
De Redactia Observator la 29.07.2024, 20:47Deficitul bugetar a sărit de 63 de miliarde de lei în prima jumătate a anului. Adică 3,6% din Produsul Intern Brut. Derapajul fiscal se vede cel mai bine în datele publicate de ministerul Finanțelor. În primele 6 luni, cheltuielile de personal au crescut cu 23% faţă de anul trecut. În total, cei 1,3 milioane de bugetari ne-au costat până acum peste 77 de miliarde de lei.
Instituțiile Statului au folosit 45 de miliarde de lei doar pentru bunuri și servicii
La acest capitol, avem o creștere de aproape 25%. De la Palatul Victoria, premierul vede altfel realitatea din cifre.
"Iertați-mă! E că și cum aș compară acum cât costă un apartament astăzi cu cât a costat un apartament acum doi ani", spune Marcel Ciolacu, premierul României.
Guvernul și-a propus o economie de 5 miliarde de lei până la finalul anului. Până la 1 septembrie, toate ministerele ar trebui să prezinte un plan pentru reducerea cheltuielilor.
"Anul acesta vom avea un deficit mare, spre 7% sau chiar peste 7%, un deficit bugetar din PIB. Orice măsură amânată anul asta va fi plătită oricum anul viitor prin impozite și taxe suplimentare", spune Adrian Codirlaşu, analist economic.
Cu o datorie publică de 52% din PIB, Statul a cheltuit până acum 17 miliarde de lei doar pentru a acoperi dobânzile la împrumuturi.
"Venitul mediu am ajuns la 1100 de euro și salariul minim am ajuns la 480, în acest moment cu scăderea inflației sub 5% - puterea de cumpărare a crescut", spune Marcel Ciolacu, premierul României.
Economiștii spun că notă de plată va veni imediat după alegeri
"Probabil vom avea o majorare de TVA, de la 19% către 21% sau 22% la sută / 01 54 Impozite mai mari pe muncă, fie impozit progresiv, fie creșterea de cota unică. În loc de 10% impozitul pe venit să fie mai mult", adaugă Adrian Codirlaşu, analist economic.
Premierul Ciolacu și liderii PSD insistă pentru introducerea impozitării progresive - o măsură propusă și de experții de la Banca Mondială, dar care nu e pe placul liberalilor.
"Cred că o asemenea măsură va duce la mai puține încasări la bugetul de stat și va crește evaziunea fiscală", spune Adrian Codirlaşu, analist economic.
Noul plan de măsuri fiscale va fi prezentat Comisiei Europene până la jumătatea lunii octombrie.