Compania care face 250.000 de angajări de Crăciun şi măreşte salariile. Ce bonusuri oferă
Mai sunt trei luni până la Crăciun 2023, perioada când profitul multor companii explodează şi afacerile sunt în floare. Iar angajatorii încep deja pregătirile pentru a putea onora toate comenzile. Amazon nu face excepţie şi a anunţat că va angaja 250.000 de lucrători, pe salarii majorate. În plus, compania promite şi bonusuri de angajare de până la 3.000 de dolari.
De Redactia Observator la 20.09.2023, 15:46Amazon va angaja 250.000 de lucrători în SUA pentru a ajuta la gestionarea cumpărăturilor de sărbători şi va mări salariul mediu pe oră pentru angajaţii de la depozite şi livrări, transmite CNBC.
Compania caută 250.000 de angajaţi
De obicei, Amazon îşi măreşte numărul de angajaţi în timpul sezonului de vârf al cumpărăturilor de sărbători, aducând un număr mare de lucrători temporari, astfel încât să poată ţine mai bine pasul cu creşterea cererii.
Numărul de angajaţi din perioada sărbătorilor este semnificativ mai mare faţă de anii precedenţi, relatează news.ro. Anul trecut, compania a spus că va aduce 150.000 de oameni pentru sărbători. Angajările vor include lucrători cu normă întreagă, cu jumătate de normă şi sezonieri, pentru depozite şi livrări, a spus Amazon.
- Românii, în topul europenilor care muncesc cel mai mult. Diferența între săptămâna medie de lucru a unui...
- Afacerea care a primit o lovitură dură, dar s-a redresat spectaculos. Produsele ar putea fi cele mai bune din...
- Regula de aur pentru a avea carne de porc pe masa de Crăciun. Revolta fermierilor: "Porcii să îi lase aşa cum sunt!"
Salarii şi bonusuri de angajare
Salariile pe oră pentru aceste roluri vor varia între 17 dolari şi 28 de dolari, iar compania oferă bonusuri de angajare în valoare de 1.000 de dolari până la 3.000 de dolari în unele locaţii. Compania a spus că angajaţii din depozite şi de livrare vor câştiga acum 20,50 dolari pe oră, în creştere de la 19 dolari pe oră.
În ultimii ani, Amazon a mărit treptat salariul mediu iniţial pentru forţa de muncă din prima linie, pe fondul tensiunilor în creştere. Lucrătorii din depozite şi livrare au luat măsuri pentru a se organiza în sindicate în mai multe unităţi ale Amazon, în timp ce parlamentarii şi grupurile de advocacy au criticat tratamentul pe care compania îl oferă angajaţilor din prima linie.
Cu cea mai recentă creştere a salariilor, unele unităţi vor oferi angajaţilor până la 28 de dolari pe oră, a spus Amazon.