Antena LIVE

Curs valutar

Europa, victimă colaterală în războiul comerical dintre SUA și China. Emmanuel Macron: "Poate că vă veţi rezolva problema, dar o vei înrăutăţi pe a mea"

Preşedintele Emmanuel Macron a deplâns, miercuri, la Washington, măsurile economice "super agresive" ale omologului Joe Biden pentru a stimula industria americană, în prima zi a unei vizite de stat care se vrea o celebrare a prieteniei dintre Franţa şi Statele Unite, notează Agerpres. De la adoptarea "Inflation Reduction Act" (IRA), relațiile transatlantice au devenit mai încordate, tensiunile dintre cele două părți fiind în creștere ca urmare a proiecțiilor care arată că europenii vor avea de suferit ca urmare a măsurilor de redresare economică luate de americani.

De la 01.12.2022, 07:12
WhatsApp
Președintele francez consideră că măsurile luate în SUA pentru reducerea inflației vor agrava problemele din Europa. Profimedia

Subvenţiile masive decise de preşedintele american în legea cu caracter economic şi social "Inflation Reduction Act" (IRA) sunt "super agresive pentru companiile noastre", a denunţat preşedintele francez în cadrul unei întâlniri cu congresmenii americani.

"Puneţi-vă în locul meu", le-a spus preşedintele Macron aleşilor la un prânz privind schimbările climatice, după care a adăugat: "Poate că vă veţi rezolva problema, dar o vei înrăutăţi pe a mea" cu acest program de investiţii faraonice care, în opinia sa, ar putea "elimina multe locuri de muncă" în Europa în absenţa unei mai bune coordonări transatlantice.

"Nimeni nu m-a contactat când era în discuţie IRA", a continuat el, cerând să fie "respectat ca un bun prieten".

"Made in USA" duce la dispariția locurilor de muncă din Europa

Pe acelaşi subiect

Franţa percepe cu îngrijorare patriotismul economic dezinhibat de care dă dovadă preşedintele american, pentru care cuvântul de ordine este "Made in USA". Preşedintele Joe Biden are în vedere în special stimularea sectorului maşinilor electrice într-o optică ce vizează relansarea ocupării forţei de muncă în industrie, tranziţia energetică, precum şi concurenţa tehnologică cu China.

Preşedintele francez a indicat că nu "crede nici măcar o secundă" într-o schimbare din partea americană în privinţa acestei legi apreciată drept crucială de Casa Albă, dar a pledat pentru o mai bună sincronizare între Statele Unite şi Europa.

Washingtonul consideră însă că această lege de reducere a inflaţiei va fi un proiect de natură să stimuleze inclusiv economia europeană. Vizita de stat a preşedintelui Emmanuel Macron, primul lider străin căruia preşedintele Joe Biden îi rezervă această onoare diplomatică, a început cu o întâlnire la sediul NASA cu vicepreşedinta Kamala Harris, care a salutat o cooperare "bazată pe principii democratice şi valori comune" şi Franţa drept un "aliat vital pentru Statele Unite" .

Preşedintele francez are programată o întrevedere pe tema energiei nucleare civile cu principalii jucători din acest sector. Şeful statului se va adresa şi comunităţii franceze, după o ceremonie tradiţională la Cimitirul Naţional Arlington. Emmanuel şi Brigitte Macron se vor întâlni cu Joe şi Jill Biden pentru o cină intimă, departe de fastul protocolar pe care Casa Albă îl va desfăşura joi pentru preşedintele francez, care va include lovituri de tun, pentru întâlnirea în Biroul Oval şi cina de gală.

Partea americană speră că această primire fastuoasă va facilita depăşirea gravei crize diplomatice de anul trecut când, în septembrie, Washingtonul a anunţat o nouă alianţă, AUKUS, cu Australia şi Regatul Unit, stârnind furia Franţei, ţinută deoparte într-o regiune cheie a lumii şi care a pierdut cu acea ocazie un important contract de vânzare a unor submarine către Australia.

Pe lângă chestiunea protecţionismului comercial, Joe Biden şi Emmanuel Macron vor discuta joi şi aspecte internaţionale majore, precum China şi războiul din Ucraina. Se aşteaptă ca cei doi lideri să afişeze un mesaj de unitate în dosarul ucrainean, promiţând să continue să susţină Kievul atât timp cât este necesar, explicând în acelaşi timp că negocierile cu Moscova pot avea loc numai atunci când preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va considera oportun.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

emmanuel macron sua inflatie china joe biden
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024