Antena LIVE

Curs valutar

Video

Indemnizaţia de creştere a copilului. Cu cât ar putea creşte suma maximă pe care o primesc părinţii

Indemnizaţia de creştere a copilului ar putea creşte. Astfel, suma maximă pe care o primesc în fiecare lună ar putea creşte la 12.000 de lei, cu 3.000 de lei mai mult decât este acum. La polul opus, cea mai mică indemnizaţie ar putea fi mărită la 1.800 de lei, cu 300 de lei mai mult. Momentan, totul este în faza de proiect de lege.  

De la 08.03.2023, 20:49
WhatsApp
Vezi și:

PNL propune într-o iniţiativă legislativă semnată de deputaţii Mara Calista, Alin Ignat şi Florin Alexandru Alexe, creşterea cuantumului maxim al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului de la 8.500 de lei la 12.000 de lei. Iniţiatorii afirmă că nivelul prezent al cuantumului maxim al indemnizaţiei pentru creşterea natalităţii, raportat la cel al taxelor şi impozitelor plătite de către cei care au salarii peste medie, reprezintă un factor descurajator. ”Credem cu tărie că cine plăteşte taxe şi impozite mari pe venituri din muncă trebuie încurajat şi/sau încurajată şi în ceea ce priveşte întemeierea unei familii”, spun liberalii, relatează news.ro.

Deputatul PNL Alin Ignat a declarat la Parlament, despre proiectul care face referire la indemnizaţia de creştere a copilului, că este vorba despre ”o schimbare de abordare din punctul de vedere al calculului indemnizaţiei minime de creştere a copilului şi a plafonului maxim şi, de asemenea, aduce predictibilitate familiilor din România, în această zonă”.

”Dacă vorbim despre indemnizaţia minimă de creştere a copilului, calculul acestei indemnizaţii se face prin înmulţirea unui coeficient de 2,5 cu indicatorul social de referinţă. Acest indicator a apărut în anul 2008, nu a avut niciun fel de evoluţie de la cuantumul de 500 de lei, pe care îl avea atunci, până în anul 2021, când s-a decis corelarea cu inflaţia. Având în vedere faptul că este un indicator care nu a evoluat deloc timp de 13 ani şi prea puţin în ultimi doi ani, noi propunem prin acest proiect, să raportăm indemnizaţia minimă de creştere a copilului la un indicator care are o evoluţie constantă, la un indicator care ţine cont de realităţile economice, de creşterile de preţuri, de crizele multiple prin care poate să treacă o societate şi iată, societatea românească trece prin crize multiple, chiar astăzi când vorbim”, a spus parlamentarul PNL. 

Proiectul propune o modalitate de calcul care presupune aplicarea unui procent de 60% la salariul minim pe economie

Pe acelaşi subiect

Alin Ignat a menţionat că proiectul propune o modalitate de calcul care presupune aplicarea unui procent de 60% la salariul minim pe economie. ”Aşadar, dacă este să aplicăm la salariul minim de astăzi, de 3000 de lei, indemnizaţia minimă ar ajunge la un cuantum de 1800 de lei, în loc de aproximativ 1500 de lei, cât este în prezent. Vorbim în această zonă, trebuie să spunem acest lucru, de aproximativ 55 de mii de beneficiari care, lună de lună încasează această indemnizaţie minimă. Dacă vorbim de cuantumul maxim, de 8500 de lei, tot un cuantum stabilit în anul 2017, deci în urmă cu 6 ani, timp în care România a trecut prin pandemie şi trece printr-un context complicat la graniţă, criză energetică, etc. Tot un cuantum stabilit fără a avea la bază o formulă clară, fără a avea la bază o raportare la un indicator care are o evoluţie”, a spus el. 

”Şi în această zonă, propunem raportarea la salariul minim pe economie, şi anume, o formulă de calcul de înmulţire a coeficientului de 4 cu salariul minim pe economie. Asta ne duce în situaţia salariului minim de astăzi, de 3000 de lei, la un plafon maxim pentru indemnizaţia de creştere a copilului de 12 000 de lei”, a mai spus Ignat. 

Deputatul şi-a exprimat convingerea că ”familiile din România au nevoie de predictibilitate şi au nevoie să ştie că sprinjinul statului este adaptat la realităţile economice, la schimbările prin care societatea trece de la un an la altul”. ”Această iniţiativă, ca orice iniţiativă liberală, serioasă, temeinic fundamentată şi construită pe argumente, nu este despre a da ceva în plus la o indemnizaţie, de a majora un beneficiu de asistenţă socială, este despre a da o perspectivă limpede familiilor care aleg să aducă pe lume copii, în România, o perspectivă limpede familiilor care aleg să croiască un viitor bun şi sigur aici, în ţara lor”, a completat deputatul PNL. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

indemnizatie copil parinti suma proiect
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024