O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
Vacanţe mai scumpe, dar asigurate. Patronatele din turism cer autorităţilor înfiinţarea unor fonduri de garantare. Printr-o taxă în plus, pe care o vom plăti la fiecare pachet turistic sau bilet de avion, ne asigurăm ca vom primi despăgubiri în cazul unui faliment. În ultimii ani, zeci de mii de pasageri au rămas fără bani şi fără vacanţe în urma falimentului companiei Blue Air sau a mai multor agenţii de turism.
De Ingrid Tîrziu la 16.04.2024, 21:01Fondul de garantare pentru companiile aeriene va însemna un bilet mai scump de avion. "Fiecare pasager care aterizează în România, ar urma să plătească 1 euro în plus pentru fondul de garantare al companiilor aeriene. Astfel, specialiştii estimează că într-un singur an am putea strânge 24 de milioane de euro pentru cazurile de faliment", transmite Ingrid Tîrziu, reporter Observator.
Taxa de 1 euro, la biletul de avion
Taxa de un euro ar urma să fie parte din tariful de aeroport, inclus în biletul de avion. "Un euro în plus nu-i cine ştie ce! Adică o simplă cafea", spune un român. "Cred că responsabilitatea ar fi a statului. Deja contribuim cu alte taxe", consideră un altul.
Falimentul Blue Air este unul dintre motivele pentru care se cere un fond de garantare. În septembrie 2022, peste 280.000 de pasageri s-au trezit cu banii luaţi şi fără bilet de avion. Este şi cazul Andreiei, care vrea să dea în judecată statul român.
- Locul superb din România care a devenit viral în mediul online. Turiști din toate colțurile țării vin să...
- Peisaj de o frumuseţe rară la cota 2.000, în vârful Păpuşa. Priveliştea a lăsat turiştii fără suflare: "E...
- Experiența de doar două minute care se trăiește la cote maxime, în Gura Humorului. "La 57 de ani să faci...
"Am întrebat când ni se vor rambursa banii, nu ni s-a precizat un termen. Am tot insistat pe disputele bancare, dar fără niciun rezultat. Nici statul român, prin oficiul de Potecţie a Consumatorului, nu a putut să ia nicio măsură", spune Andreia Balosin, pasager păgubit Blue Air. "Cel puţin 380 de turişti i-am repatriat pe costurile noastre, plus am plătit banii plătiţi la Blue Air pentru viitoarele zboruri", adaugă Dan Goicea, CEO agenţie de turism.
Pachetele de vacanţă s-ar putea scumpi
Şi pachetele de vacanţă s-ar putea scumpi. Cel de-al doilea fond de garantare va constrânge agenţiile de turism să plătească o taxă anuală, pentru despăgubiri complete în caz de faliment.
"Trebuie să ajungem în stadiul în care toată lumea îşi recuperează absolut toţi banii. Asta se face prin participare la fond. Poate să fie 2 euro care se adaugă la pachet ca să strângem o sumă considerabilă", spune Alin Burcea, preşedinte ANAT.
Un astfel de fond ne-ar putea salva de situaţii precum falimentul agenţiei Omnia Turism sau al tur operatorului Kusadasi din ultimii ani. Pe grupurile de păgubiţi, oamenii se plâng de neglijenţa autorităţilor.
ANAT cere statului ajutor pentru crearea fondurilor de garantare. "Dacă ministrul, în dărnicia lui, va putea să ne sprijine cel puţin la început, mă aştept la 5 milioane la fondul de garantare la biletele de avion", adaugă Alin Burcea, preşedinte ANAT. Şi alte ţări europene şi-au luat aceste asigurări în caz de faliment. Germania şi Belgia au fonduri de garantare pentru agenţăiile de turism de câţiva ani.