Admitere la facultatea de Medicină, sesiunea de toamnă. O nouă specializare la UMF Iași - cosmetica medicală
Ultima strigare pentru tinerii care vor sa urmeze o facultate. Majoritatea universităţilor încep astăzi înscrierile la sesiunea de toamnă. Desi locurile sunt mai putine, tinerii sunt încrezători că vor intra la facultatea dorită. La Iași, la Universitatea de Medicină și Farmacie, admiterea din septembrie vine și cu o noutate, şi anume o nouă specializare: cosmetica medicală.
De Redactia Observator la 06.09.2021, 16:40Deși pare că ne aflăm într-un salon de înfrumusețare, de fapt suntem într-unul unul dintre laboratoarele Universității de medicină și farmacie din Iași. La Facultatea de Farmacie, de astăzi, au început înscrierile la o nouă specializare: cosmetica medicală, un program mult așteptat de tineri.
Lenuța Profire, Decanul Facultății de Farmacie UMF Iași: Este un program care se finalizează cu o diplomă recunoscută la nivel naţional, dar şi la nivel european. Cei care sunt şi lucrează acum în acest domeniu sunt doar absolvenţii unor cursuri, ceea ce oferim noi este un program acreditat, o diplomă recunoscută şi sunt absolvenții unei univeristăţi de prestigiu.
O nouă facultate de Medicină, la Suceava
Trei ani durează specializarea care dispune de 40 de locuri, dintre care zece la buget. Iar taxa este de 4.000 de lei pe an. Tot astăzi a început admiterea și la Universitatea Agronomică pe locurile rămase neocupate. Iar doritorii nu au întârziat să apară. Tinerii din zona Moldovei care vor o carieră în medicină au la dispoziţie încă o facultate unde vor putea studia. Este vorba despre Facultatea de Medicină și Științe Biologice din cadrul Universităţii "Ștefan cel Mare" din Suceava. Şapte programe de studiu sunt incluse în cadrul noii facultăţi.