Elevii revin, de luni, la școală. Regulile anunțate de Ministerul Educației, în urma alertei epidemice pentru gripă
Elevii din învățământul preuniversitar revin de luni, 9 ianuarie, la școală. În acest context, Ministerele Sănătății și Educației au transmis noi reguli cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii virusului gripal. Până în prezent, în România, trei persoane au murit din cauza gripei.
De Redactia Observator la 08.01.2023, 14:07Astfel, potrivit Ministerului Educației, inspectoratele școlare vor colabora cu direcțiile de sănătate publică județene și cu Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, în vederea explicării și accesibilizării măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în unitățile de învățământ, având următoarele obligații:
a) desemnarea unei persoane responsabile de comunicarea permanentă cu direcțiile de sănătate publică;
b) comunicarea către unitățile de învățământ a măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul gripal, transmise de Ministerul Sănătății, inclusiv sub forma unui ghid practic pe înțelesul tuturor;
c) informarea Ministerului Educației cu privire la orice situație excepțională din punct de vedere epidemiologic constatată în unitățile de învățământ.
- Toate școlile sunt obligate să realizeze triajul elevilor la începutul orelor de curs. Ce alte obligaţii a...
- Primele decese cauzate de gripă în acest sezon: două femei din București, de 25 și 50 de ani, nevaccinate...
- Cinci spitale din ţară au intrat în carantină din cauza valului de viroze. Noile reguli pentru vizitatori
Conducerile unităților de învățământ preuniversitar au următoarele obligații:
a) diseminarea către părinții sau reprezentanții legali ai elevilor/preșcolarilor/antepreșcolarilor a informațiilor cu privire la recunoașterea simptomelor de gripă sau alte infecții respiratorii, în vederea realizării triajului epidemiologic zilnic la domiciliu, înainte de intrarea copilului în colectivitate, conform ghidului transmis de Ministerul Sănătății;
b) realizarea triajului zilnic în colectivități școlare la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb;
c) asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor și suprafețelor;
d) efectuarea dezinfecției periodice a spațiilor de învățământ;
e) aerisirea periodică a încăperilor;
f) instruirea elevilor cu privire la comportamentul adecvat, în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal, recomandarea utilizării batistelor de unică folosință;
g) recomandarea folosirii măștilor de protecție sanitară, atât pentru personal cât și pentru elevi/preșcolari;
h) informarea părinților sau a reprezentanților legali cu privire la necesitatea consultării medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii pentru stabilirea indicațiilor terapeutice, izolării și efectuării unor eventuale investigații suplimentare.
Rafila: Valul epidemic va începe să scadă ca intensitate după 10 februarie
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a explicat că nu există diferenţă între declararea stării de epidemie, care a avut loc în sezonul rece 2018-2019 şi declararea stării de alertă epidemiologică, măsură luată săptămâna aceasta. El spune că, în urma unei modificări legislative generate de pandemia de COVID-19, dacă s-ar declara stare de epidemie, ar fi impuse măsuri precum izolarea sau carantina.
„(...) Avem măsuri clare pentru spitale, iar managerii spitalelor trebuie să aplice acele măsuri în ceea ce priveşte utilizarea echipamentului de protecţie, inclusiv mască atât pentru personalul medical, cât şi pentru cei care vin în contact cu pacienţii, (...) să asigure stocuri de materiale sanitare, de dezinfectanţi, de medicaţie antivirală. Dar în rest, pentru populaţie, pentru angajatori, pentru unităţile de învăţământ, sunt recomandări. Totdeauna a fost exact aceeaşi situaţie”, a afirmat Alexandru Rafila.
În contextul în care luni se reiau cursurile şcolare, ministrul susţine importanţa rolului părinţilor, cărora le recomandă să nu îşi trimită copiii la şcoală dac aceştia sunt bolnavi.
„Acest val epidemic, după opinia noastră, va începe să scadă ca şi intensitate după data de 10 februarie, cel mai târziu. (...) Aşa sunt estimările colegilor de la Institutul Naţional de Sănătate Publică”, mai spune Rafila.