Indicii pentru angajaţi: Cum ştii dacă şeful te minte atunci când îţi spune că îţi va creşte salariul
Cum ştiţi că după şase luni veţi primi acea creştere a salariului promisă la interviul de angajare? Sau că salariul va intra la timp luna viitoare, deşi până acum nu s-a întâmplat asta? Dacă s-au adunat nemulţumiri pe listă în ceea ce priveşte job-ul, să ştiţi că există anumite "semne" care vă pot ajuta să depistaţi minciunile şefului în discurs.
De Redactia Observator la 13.06.2023, 13:54Indiciile vin din limbajul verbal şi din cel corporal şi este bine să le cunoaşteţi. Indiferent că aveţi discuţii cu actualul superior sau plănuiţi o schimbare şi deci, un nou interviu de angajare.
Paul Herinean, specialist în tehnici de manipulare, comunicare şi negociere a fost prezent în platoul Observator şi ne-a dat mai multe detalii despre acest subiect.
"Avem aici o dublă motivaţie intrinsecă, atât la angajator, cât şi la angajat. Ei ar trebui să fie transparenţi, pentru că dacă angajatorul nu este transparent, colegul, angajatul va fi demotivat după o perioadă de timp. În acelaşi timp şi viitorul coleg, angajat, ar trebui să aibă aceeaşi motivaţie intrinsecă în a explica ce competeţe profesionale deţine şi cam cine este el ca personalitate. Altfel, va avea loc o perioadă de probă. Şi la fel, din vina unuia sau altuia ei nu se vor putea potrivi", spune Paul Herinean.
Cum depistezi o minciună în discurs:
- O tânără din China se „închiriază” cu doar 14 cenţi pentru a ajuta străinii „să se simtă vii”. Ce...
- Ciucă, după discuţiile cu sindicaliştii din Educaţie: "Am dovedit că am făcut ce am promis"
- O fabrică de ambalaje din Iaşi are un nou "angajat": un program de Inteligenţă Artificială care le uşurează munca
- negaţii foarte detaliate;
- insistenţă asupra faptului că spune adevărul.
- se încurcă în explicaţii;
- evită discuţiile scurte şi la obiect;
- evită privitul direct în ochi/ menţine excesiv contactul vizual.
Interviul integral poate fi urmărit în materialul video de mai sus.