Lista şcolilor vulnerabile la cutremur. Cele 118 şcoli cu risc seismic s-au redus la 39, dintre care doar 21 ar funcţiona
Pericolul pentru copii, tăiat din pix. Cele 118 şcoli cu risc seismic s-au transformat în 39, după şedinţa grupului interministerial de ieri de la Guvern. Autorităţile au anunţat relocarea de urgenţă a elevilor care învaţă în aceste clădiri.
De Mădălina Iacob la 22.02.2023, 12:5939 de clădiri sunt încadrate în clasa de risc seismic I, din care 21 sunt în uz. Aceste școli sunt din 12 județe precum Brăila, Bacău, Ilfov, Suceava. Nu și din București. Zeci de clase de elevi, dar și grupe de preșcolari urmează să fie relocate urgent, pentru ca școlile în care învață să fie reabilitate.
"Această listă cuprinde şcoli din 12 judeţe, ca de exemplu Brăila, Bacău, Ilfov, Suceava. Surprinzător, nu şi Bucureşti. Mai precis, 39 de clădiri sunt încadrate în clasa de risc seismic I, din care 21 sunt efectiv în uz. Asta înseamnă că zeci de clase de elevi şi grupe de preşcolari vor fi relocate de urgenţă pentru a fi reabilitate. Unde, însă, nu ştie nimeni, pentru ca Ligia Deca cere acum soluţii din partea inspectoratelor şcolare din toată ţara. Pe de altă parte, Premierul a cerut la Guvern de urgenţă măsuri concrete, iar banii pentru consolidare vor veni în primul rând de la bugetul de stat, dar si din proiecte cu fonduri europene", a transmis reporterul Observator, Mădălina Iacob.