Antena LIVE

Curs valutar

Universitatea din Bucureşti scoate la concurs 8.000 de locuri la buget. Cum se fac înscrierile și când e admiterea

Mii de tineri sunt în aceste zile în febra Bacalaureatului, așa că Universitatea din Bucureşti a anunţat scoaterea la concurs, pentru sesiunea de vară a admiterii, a aproape 8.000 de locuri la buget şi a aproximativ 11.300 de locuri la taxă.

De la 25.06.2024, 11:32
WhatsApp
Universitatea din Bucureşti scoate la concurs 8.000 de locuri la buget. Cum se fac înscrierile și când e admiterea Facebook

Din totalul locurilor scoase la concurs, 81 sunt alocate domeniilor prioritare de dezvoltare a României, 129 sunt destinate absolvenţilor de licee situate în mediul rural şi alte 76 de locuri sunt alocate candidaţilor de etnie romă, precizează UB într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

Candidaţii proveniţi din sistemul de protecţie socială pot aplica pe cele 34 de locuri la licenţă destinate lor, în timp ce persoanele cu cerinţe educaţionale speciale pot candida pe cele 25 de locuri care le-au fost alocate. Alte 50 de locuri bugetate sunt destinate candidaţilor care îşi doresc să urmeze studiile în cadrul programelor de masterat didactic derulate de Universitatea din Bucureşti.

În ce perioadă se desfășoară concursul de admitere la UB

Pentru programele de licenţă şi masterat, sesiunea de vară a concursului de admitere la facultăţile UB se desfăşoară în perioada 1 - 26 iulie, iar data-limită de afişare a rezultatelor este 31 iulie. Pentru studiile de licenţă, Universitatea din Bucureşti oferă candidaţilor interesaţi să studieze la una dintre cele 19 facultăţi pe un loc la buget un număr de 4.680 de locuri, iar pentru persoanele interesate de studiile de masterat pune la dispoziţie 3.190 de locuri la buget.

Şcolile doctorale ale UB, care vor organiza admitere în perioada 2 - 16 septembrie, scot la concurs 340 de locuri la buget, dintre care 163 de locuri sunt cu bursă.

Fiecare facultate are propriul calendar care este cuprins în perioadele mai sus-menţionate, iar datele pot fi consultate de toţi cei interesaţi pe website-urile facultăţilor.

Candidații se pot înscrie online la concursul de admitere

Pentru a veni în sprijinul candidaţilor, Universitatea din Bucureşti oferă atât posibilitatea de achitare online a taxei de înscriere, prin completarea formularului disponibil la adresa www.po.unibuc.ro, cât şi posibilitatea de înscriere online la concursul de admitere.

Totodată, Universitatea din Bucureşti organizează o sesiune de admitere specială pentru olimpicii internaţionali şi sportivii medaliaţi la competiţii europene şi mondiale pentru sporturile olimpice şi şah şi la jocurile olimpice şi paralimpice, anterior organizării sesiunii de admitere pentru toţi candidaţii.

Universitatea din Bucureşti acordă burse elevilor şi studenţilor medaliaţi cu aur, argint sau bronz la olimpiadele ştiinţifice şi competiţiile internaţionale care optează să-şi continue studiile într-una dintre cele 19 facultăţi ale sale. Bursele se adresează medaliaţilor la jocuri olimpice, campionate mondiale şi europene, campionate mondiale universitare pentru sporturile olimpice şi şah, inclusiv cele organizate pentru persoanele cu dizabilităţi.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

universitate bucuresti admitere
Întrebarea zilei
Sunt pregătite autorităţile să facă faţă potopului care se abate peste România în acest weekend?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Cinci zodii care dau lovitura până pe 15 octombrie. Bucurie, belșug, noroc la...
Fanatik.ro
Publicat 28.09.2024
Cum au ascuns chinezii că li s-a scufundat cel mai nou submarin nuclear
spotmedia.ro
Publicat 27.09.2024
Predicția unui comandant ucrainean: În câteva luni, războiul va intra în...
spotmedia.ro
Publicat 25.09.2024
Cele trei ZODII norocoase care se pot îmbogăți de pe urma moștenirilor. Mihai...
Gandul
Publicat 28.09.2024
Viață de miner în comunism: lucra în Iad ca să aibă o viață ca-n Rai....
Adevărul
Publicat 28.09.2024
Cum arată copiii Andreei Samson de la Asia Express. Actrița avea un bebeluș...
A1
Publicat 25.09.2024
Horoscopul zilei de 29 septembrie 2024. Gemenii se pun pe primul loc. Află ce se...
CaTine
Publicat 28.09.2024
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată...
spynews.ro
Publicat 25.09.2024
„Bătălia de la Santiago”, cea mai sângeroasă partidă din istoria...
GSP
Publicat 28.09.2024
Ce fac în prezent autorii triplului asasinat din 2004, de la Mangalia. Doi...
Click.ro
Publicat 28.09.2024
Misterul din Groapa Marianelor a fost elucidat. Ce ar fi zgomotul care se aude din...
Useit
Publicat 28.09.2024
Povestea româncei care a fost campioană la Roland Garros și a ajuns chirurg la...
Redacţia.ro
Publicat 27.09.2024
Primele cuvinte ale soldatului ucrainean care tăcea de un an și nu vorbise cu...
libertatea.ro
Publicat 27.09.2024
Lizzo a vorbit despre procesul ei de slăbire: „5 luni de antrenamente cu...
ZU
Publicat 28.09.2024
Brânzoaice cu stafide și aluat pufos. Plăcințele cu brânză ca la bunica
Hello taste
Publicat 28.09.2024
Mezinul familiei: 8 fraze pe care psihologii îi îndeamnă pe părinți și...
Deparinti
Publicat 28.09.2024
Ce se întâmplă cu autostrăzile care vor lega Moldova de Muntenia...
ziare.com
Publicat 28.09.2024
Sherlyn le răspunde criticilor în privința creșterii copilului său. Ce...
Happy
Publicat 27.09.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce se întâmplă când dormi. Modificările pe care le produce somnul în organism
Medicool
Publicat 28.09.2024
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru...
orangesport.ro
Publicat 26.09.2024