8,5 milioane de români își schimbă buletinele și primesc modelul cu CIP, gratuit. Cum arată noile cărți de identitate
Cărţile de identitate cu CIP vor fi gratuite. Cel puţin, pentru 8,5 milioane de români, cu vârsta de peste 14 ani, care îşi vor face sau îşi vor schimba buletinele. După programul pilot din Cluj, documentele noi ajung la Bucureşti in vara acestui an, apoi în toate oraşele din România. Iată care sunt modificările majore faţă de cartea de identitate actuală.
De Sonia Simionov la 10.01.2023, 20:09În primul rând, noile cărţi de identitate vor fi mai mici. Cam de dimensiunea unui permis de conducere. Pe noul buletin, vor fi scrise: nume, prenume, genul, cetăţenia, data naşterii, CNP-ul, numărul documentului şi data expirării. Practic, dispare adresa de domiciliu din print. Iar dacă ne mutăm, nu va mai fi nevoie de schimbarea actului de identitate fizic ci doar a informaţiilor în format electronic. Pe CIP vor putea fi stocate date importante şi chiar şi alte documente, cum ar fi: cazierul, permisul de conducere, certificatul de căsătorie sau cardul de sănătate.
8,5 milioane de buletine cu CIP, plătite de stat
Primele 8,5 milioane de buletine electronice le va plăti statul, cu 200 de milioane de euro, prin programul PNRR. Există şi varianta buletinului fără CIP, dar pentru acest model taxa de eliberare va fi de 38 de lei. Documentele vor avea valabilitate de 5 ani pentru minorii între 14 şi 18 ani şi de 10 ani pentru adulţii între 18 şi 70 de ani.
Informaţiile de pe noile cărţi de identitate
- Buletinul de București, mai greu de obținut. Parlamentarii vor să elimine situațiile în care mii de persoane...
- Noile buletine. Când vor trece românii la cărţile de identitate electronice. Ţinta până în 2026: 8 milioane...
- Pedeapsă drastică pentru cei care locuiesc în chirie sau în gazdă, dar au altă adresă de domiciliu în buletin
- nume
- prenume
- gen
- cetăţenie
- data naşterii
- CNP
- numărul documentului
- data expirării
Buletine cu CIP. Datele stocate
- cazier
- permis
- certificat de căsătorie
- card de sănătate