A băgat un om în spital după ce s-a urcat beat la volan. Accidentul a fost surprins de camerele de bord
Un şofer beat a băgat în spital un bărbat de 51 de ani, după ce i-a lovit maşina din spate pe un drum din Timiş. Accidentul a fost surprins de o cameră de bord.
De Redactia Observator la 23.01.2022, 08:38În imagini se vede cum şoferul de 35 de ani nu păstrează distanţa regulamentară faţă de automobilul din faţă şi intră în el cu putere. În urma impactului, bărbatul lovit a fost rănit şi a ajuns la spital. Poliţiştii care au venit să cerceteze cazul au constatat că şoferul neatent mai şi băuse. Avea o alcoolemie de 0,99 miligrame de alcool pur în aerul expirat. S-a ales acum cu un dosar penal. Accidentul a avut loc pe raza localităţii Moşniţa Nouă.