Antena LIVE
Video

A început primul exerciţiu în caz de blackout din România. Cum putem supravieţui unei pene de curent de lungă durată

Primul exerciţiu din România în caz de blackout a început la Mediaş. Îşi propune să ne înveţe cum să supravieţuim unei pene de curent de lungă durată fără surse de căldură

De la 19.11.2022, 20:13

Trei zile fără curent şi fără gaze, în plină iarnă. Este scenariul negru pentru care ne-au pregătit autorităţile. Oricât de ciudat ar părea, ca să trecem cu bine peste o pană de curent, ar fi bine să avem pregătite în casă pături groase şi un cort. Instalat într-o cameră care să nu fie pe colţul casei, ca să nu aibă pereţi ce dau direct în exterior, cortul ne ţine de cald când centrala termică se opreşte. La fel, ne ajută sobe portabile, provizii de lemne şi generatoare cu baterii auto pentru evacuarea gazelor.

Ce trebuie să conţină rucsacul de salvare

"Aş încerca să-mi găsesc nişte surse de energie alternative, cum ar fi baterii, nişte surse de lumină", spune un român. Esenţial în cazul unei pene de curent este rucsacul de salvare. "Cred că e foarte important în acest rucsac să avem în primul rand medicamentaţia, dacă folosim o anumită medicamentaţie. Apa nu trebuie să ne lipsească, un anumit număr de alimente, câteva conserve. În acelaşi timp baterie, o lanternă, sisteme de stocare a energiei electrice. Există diverse sisteme de stocare simple, care se încarcă de la o anumită sursă. Poate să fie încărcat la bateria de la maşină, la o sursă solară sau există echipamente care au posibilitatea să se încarce direct. Acumulatoare cu baterii solare", explică Dumitru Chiseliţă, organizator.

Riscurile sunt minime, însă, în România, pentru o pană generală de curent. Totuşi, pot să apară oricând situaţii extreme. "Întotdeauna există un risc de a apărea o potenţială avarie. Depinde cât de bine pregătit e sistemul ca să o gestioneze. Suntem pregătiţi să limităm zonele potenţiale de avarie", spune Ioan Purică, expert în energie. Primul exerciţiu de blackout din ţara noastră se va încheia luni. 

Ți-a plăcut acest articol?

exercitiu blackout medias pana de curent energie caldura
Întrebarea zilei
Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Fabrica din România care a uimit întreaga lume. A inventat un sistem pentru care...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Motivele uciderii lui Corneliu Zelea Codreanu. Cine l-a vrut mort pe liderul legionar
Adevărul
Publicat 03.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns...
Useit
Publicat 03.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024