A murit DMX. Rapper-ul făcuse infarct acum o săptămână, după o posibilă supradoză de droguri
Rapper-ul DMX, în vârstă de 50 de ani, a murit după o săptămână de la atacul de cord pe care l-a suferit în urma unei posibile supradoze de droguri.
De Daniel Murărescu la 10.04.2021, 08:48- Știre în curs de actualizare
Familia artistului a confirmat decesul: "Suntem profund întristați să anunțăm astăzi că al nostru DMX, numit la naștere Earl Simmons, a murit la vârsta de 50 de ani la White Plains Hospital cu familia alături de el, după ce a fost pus la aparate de menținere a vieții în ultimele zile".
Analizele făcute de medici au lăsat familia cu o decizie extrem de grea - dacă să îl țină pe DMX în comă, conectat la ventilator. Potrivit Daily Mail, care citează publicația TMZ, testele clinice au arătat că nu există nicio îmbunătățire a activității cerebrale de când rapper-ul a fost spitalizat, vinerea trecută, fiind deprivat de oxigen pentru aproximativ jumătate de oră.
Familia a cerut ca fostul manager și prieten Steve Rifkind să zboare la spitalul din New York, pentru a îi fi aproape. Tot TMZ anunțase, luni, că unii dintre cei 15 copii l-au vizitat pe patul de spital.
"Earl a fost un luptător care a luptat până la final. Și-a iubit familia cu toată inima și apreciem timpul pe care l-au petrecut cu el. Muzica lui Earl a inspirat nenumărați fani în întreaga lume și moștenirea lui va dăinui mereu", se mai arată în comunicatul familiei, transmis revistei People.