A murit la doar 19 ani, după ce a intrat pe constrasens. Alte trei persoane au ajuns la spital în urma accidentului din Cluj
Accident mortal ieri în Cluj. Un şofer de 19 ani şi-a pierdut viaţa, iar alte trei persoane au fost transportate la spital cu răni grave după o coliziune între două maşini.
De Alex Prunean la 20.07.2024, 08:27Accidentul grav a avut loc între localitățile Moldovenești și Mihai Viteazu. Tânărul ar fi pătruns pe contrasens, moment în care a intrat violent într-un alt autoturism, condus de un bărbat de 48 de ani.
A murit după ce a intrat pe contrasens
La faţa locului, au intervenit mai multe echipaje de salvatori, care l-au scos pe băiat din maşina avariată. Medicii au început manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, au fost nevoiţi să declare decesul.
Echipajele au acordat primul ajutor şi unui pasager de 15 ani care era rănit şi în stare de inconştienţă. De asemenea, o femeie de 34 de ani și un copil de 3 ani au primit primit îngrijiri. Toţi cei răniţi au ajuns la spital.