Adolescent de 16 ani, dat în urmărire internaţională de autorităţile din Germania, găsit într-o maşină care circula prin Bucureşti
Un adolescent de 16 ani, dat în urmărie internațională de autoritățile judiciare din Germania a fost descoperit într-o mașină din București.
De Redactia Observator la 10.10.2023, 15:55În noaptea de luni spre marți, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 20 Poliție au oprit un autoturism care circula pe o stradă din Sectorul 6. Polițiștii au aflat că pasagerul, un adolescent de 16 ani, este urmărit internațional.
„Astfel, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că pasagerul aflat în mașină, un tânăr în vârstă de 16 ani, figura ca fiind urmărit internațional, împotriva acestuia fiind emis de către autoritățile judiciare din Germania, la data de 14 septembrie 2023, un mandat european de arestare pentru săvârșirea de infracțiuni pe teritoriul altui stat. Cel în cauză a fost preluat de către Serviciul Investigații Criminale și a fost audiat de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva acestuia fiind emisă o ordonanță de reținere”, au anunțat anchetatorii, potrivit Mediafax.
Ulterior, tânărul a fost dus într-un centru de reținere din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.