Al doilea pod surpat în Neamţ, în mai puțin de două luni. O gaură uriașă a apărut chiar în mijloc, între sensurile de mers
Încă un pod cu probleme în judeţul Neamţ. În comuna Teiul Doamnei s-a surpat o bucată uriaşă din podul aflat în zona intersecției spre Mănăstirea Petru Vodă.
De Redactia Observator la 02.08.2022, 07:48- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Iniţial, poliţiştii au restricţionat traficul în zonă pentru maşinile de mare tonaj. Ulterior, au fost montate semafoare, traficul fiind reluat pe un fir, alternativ, a anunţat Poliţia Română. Din primele evaluări, incidentul s-a produs datorită suprasolicitării, podul respectiv nefiind semnalat cu probleme de la ultima revizie efectuată de experți.
55 de poduri din România, în pericol de prăbuşire
Este al doilea incident din Neamţ, care implică probleme grave cu un pod, în mai puţin de două luni. La începutul lunii iunie, un pod rutier peste râul Siret s-a rupt, iar un autocamion şi o autoutilitară au fost surprinse în zonă şi un bărbat a fost rănit.
În România există 55 de poduri încadrate în clasa tehnică 5, adică aflate în pericol de prăbuşire.