ANIMAŢIE. Familiile care au căzut cu barca în Mureş îl sărbătoriseră pe Robert, băieţelul de 11 ani încă dat dispărut. "O femeie striga groaznic"
Tragedie de nedescris pe Râul Mureş. O barcă în care se aflau trei familii, cinci părinţi şi şase copii, s-a răsturnat. Un băieţel a sfârşit în apa rece, iar alţi doi copii şi doi părinţi sunt dispăruţi de noaptea trecută. Autorităţile îi caută cu sonare, scafandrii şi elicoptere. Barcagiul era beat, nu avea permis, iar ambarcaţiunea nu era înmatriculată. Specialiştii spun că a înghesuit 12 oameni pe o barcă în care ar fi trebui să meargă cel mult trei.
De Diana Speretoiu la 02.05.2023, 08:08Cele trei familii din comuna Semlac, cinci părinţi şi şase copii, erau rude şi şi-au petrecut ziua la iarbă verde. L-au sărbătorit pe cel mai mare dintre copii - Robert, care tocmai împlinise 11 ani. Părinţii lui se întorseseră din Germania de câteva zile. Au făcut grătar şi s-au distrat pe malul drept al râului Mureş, din judeţul Arad. Ar fi vrut să încheie seara la o terasă, pe malul celălalt al apei, din judeţul Timiş, în Portul Periam, unde cântau lăutarii. Pe înserat, s-au urcat într-o barcă din lemn, cu motor, condusă de un bărbat de 33 de ani, decişi să traverseze apele învolburate ale Mureşului.
Filmul tragediei de pe râul Mureş
S-au înghesuit 12 adulţi şi copii, fără veste, într-o barcă şubredă, pentru un traseu de aproape jumătate de kilometru. Ambarcaţiunea nu era înmatriculată, barcagiul nu avea permis şi erau băut. O combinaţie fatală. Oamenii n-au apucat să ajungă la destinaţie. La 2-3 metri de mal, curenţii puternici au destabilizat barca şi au răsturnat-o. Au căzut toţi în apa rece ca gheaţa şi disperaţi au strigat după ajutor.
"Au făcut nişte mici, au urcat înapoi în barcă să se întoarcă în comună şi la un moment dat barca s-a clătinat, s-au speriat şi au căzut din barcă. Apa e foarte mare, e în creştere, valurile sunt destul de puternice pe partea asta", spune Letiţia Stoian, primar Semlac.
- "S-au speriat şi au căzut toţi". Filmul tragediei de pe Mureş, unde un copil a murit, iar patru persoane sunt...
- Primele imagini cu cei doi fraţi dispăruţi în râul Mureş, după ce barca în care se aflau s-a răsturnat....
- Tragedie în minivacanţa de 1 Mai, după ce trei familii plecate la grătar s-au răsturnat cu barca pe râul...
Localnicii au sărit să-i ajute. Scenele din apă i-au îngrozit. "O femeie striga groaznic. Nu vă puteţi imagina cum răsună pe Mureş strigătele de ajutor! O femeie era în apă şi striga, te înfiori. Femeia încerca să înoate spre copilul ei", povesteşte un martor.
"Strigau: Ajutor! De crengi erau agăţaţi! I-am pus în barcă. Şi pe doi, o femeie şi un copil. Am dus copilul la mal", mărturiseşte unul dintre salvatori. "Era o femeie agăţată în apă, în crengi, zbiera în disperare. La 150 de metri de doamnă am dat de copil. Vreo 4 minute am încercat să-l resuscitez", adaugă el.
Copilul de 4 ani a murit sub ochii mamei
Băieţulul de 4 ani era deja în stop cardio-respirator. În zadar s-au chinuit medicii să-l salveze. Copilul a sfârşit sub ochii mamei. "Pe băieţel l-au resuscitat aproape o oră, pulsul era tot mai slab. I-au acordat primul ajutor mamei, care foarte greu şi-a revenit", spune un martor.
Şapte oameni au fost salvaţi. Alţi patru, un tată şi cei doi copii - Robert de 11 ani şi Maria, de 6 ani - şi tatăl vitreg al copilului mort, sunt dispăruţi. "Sunt bunica lui Robert. A dispărut de azi noapte şi nu-l găsim. Vă daţi seama: doi părinţi cu trei copii mici. Vă daţi seama ce tragedie. Nepoţelul pe care l-am crescut de mic", plânge bunica lui Robert. "Eu azi îi aşteptam în Germania să vină la muncă. Mâine mergeau la muncă", spune unchiul copiilor dispăruţi.
Misiune disperată de salvare
Pentru cei dispăruţi, a început o operaţiune contracronometru de căutare. Orice secundă însemna o şansă la viaţă pentru victime. Zeci de pompieri şi scafandri din trei mari oraşe au împânzit râul Mureş. Scafandrii au cercetat râul până târziu în noapte. Fără succes.
Salvatorii cu bărci n-au oprit nicio clipă căutarea. Au scotocit toată noaptea râul în speranţa că îi vor găsi pe cei patru. La primele ore ale dimineţii s-au întors şi scafandrii. "Intervenţia este foarte dificlă. Din cauza curentului puternic, apa este foarte adâncă. Căutările vor continua până se vor găsi victimele", a declarat Giovani Văcărescu, scafandru.
"Misiunea pompierilor nu este deloc una uşoară. În acestă zonă, de exemplu, râul Mureş are o adâncime de aproape 6 metri. Scafanbdrii ne spuneau că sub apă, vizibilitatea este zero", arată Diana Speretoiu, reporter Observator.
"Au fost alocate 10 autospeciale de primă intervenţie cu 13 bărci. 24 de pompieri militari timişeni şi 4 scafandrii şi 13 pompieri militari arîdeni şi 2 scafandrii", a declarat Zoriţa Mircov, ISU Timiş. La 24 de ore de la accident căutările continuă. Au fost aduse în ajutor două sonare şi un elicopter.
Barcagiul, reţinut pentru 24 de ore
Specialiştii spun că barca de lemn nu avea ce căută pe apă şi cu atât mai mult supraîncărcată până la refuz. Barcagiul a fost reţinut pentru 24 de ore şi este acuzat de ucidere din culpă. "E o construcţie artizanală, din lemn, fără să aibă plutoare de stabilitate. Nu avea banchete dispuse, unde pasagerii trebuiau să fie poziţionaţi. Maxim de transport de persoane pe care putea să o facă acea ambarcaţiune, care e o copaie, maxim 2-3 persoane. Şi acele persoane să fie în vârstă, nu copii", afirmă Gheorghe Halîngă, Căpitănia Zonală Drobeta Turnu-Severin.
Apele râului Mureş sunt extrem de periculoase, şi pentru cei mai experimentaţi. "Este foarte periculos. Noi ieri am fost pe apă şi am văzut că treceau numai butuci mari. Şi gropi şi curentul foarte mare", atrag atenţia mai mulţi localnici.
Tragedia s-ar putea repeta oricând
Tragedia s-ar putea repeta oricând. Cu câteva ore înainte ca barca de lemn să se scufunde, alte ambarcaţiuni arhipline sunt filmate în acelaşi loc. Nimeni nu poartă veste de salvare. Ba chiar, un copil cade dintr-o barcă. Din fericire, este recuperat repede din apa adâncă.