Aşteptarea s-a încheiat: Moş Crăciun a venit! Pe cordelină sau în sanie, simpaticul bătrânel a dus cadouri copiilor din toată ţara: "A venit moşul!"
După ce au aşteptat un an întreg, copiii mici şi mari au trăit cea mai veselă şi emoţionantă noapte din an - noaptea de Crăciun. Moşul, cu tolba plină a ajuns prin toate casele, iar darurile au fost pe măsura aşteptărilor. Şi, cum se ştie că bătrânul care dăruieşte bucurie este mare amator de poezii şi cântece, copiii i-au făcut pe plac. Haideţi să descoperim împreună ce le-a adus simpaticul bătrânel copiilor din întreaga ţară!
De Redactia Observator la 25.12.2023, 10:03Cu brazii împodobiţi şi mai cuminţi decât oricând, în toate colţurile ţării copiii l-au aşteptat pe Moş Crăciun. Ca în fiecare an, şi de data aceasta a venit încărcat cu daruri şi ca de obicei a adus tot ce s-a aflat pe listele micuţilor. Prima oprire a fost la Oradea, unde l-au întâmpinat şapte copii cuminţi. L-a lăsat pe Rudolf afară, ca să păzească sania, iar el s-a pus pe treabă.
Vai de mine! Ce departe mai staţi! Rudolf, ăsta, renul meu, nu vrea vrea să se urce în lift că e frică.
Glumeţ din fire, moşul a avut grijă să-i bucure pe cei mici, chiar în timp ce le citea lista cu dorinţe.
- Nu cumva voi mi-aţi cerut varză murată?
- Mai mulți români au făcut senzație în Londra. Îmbrăcați în urşi şi înarmaţi cu tobe, i-au încântat pe...
- "Era o perioadă pe care o aşteptam aşa cum o aşteaptă toţi copiii". Simona Gherghe, amintiri din copilărie
- Reacţia unui englez care vine pentru a doua oară de Crăciun în Maramureş. Ce ascundea în geantă: "E foarte bună"
- Nu!
- Varză murată, usturoi şi ceapă. Nu aţi cerut voi?
- Nu!
- Ia staţi un pic să vedem! Uită-te tu! Uite! Asta e o reţetă de sarmale!
La Constanţa, Moş Crăciun a coborât în rapel de pe acoperişul unui hotel
Moşul a fost aşteptat cu sufletul la gură în această noapte magică, şi la Constanța. Aici simpaticul bătrânel nu intrat nici pe geam, nici pe uşă, nici pe horn. A coborât în rapel de pe acoperişul unui hotel şi a nimerit chiar în mijlocul petrecerii.
- A venit Moşul cu foarte multe cadouri pentru copii foarte cuminţi. O să înceapă moşul să vă dea cadourile. După care ne jucăm împreună dacă vreţi. Îi spuneţi lui moşul o poveste, un cântecel, ce vreți voi.
La câteva străzi distanţă, Claudia i-a pregătit Moşului pişcoturi, lapte şi alte bunătăţi ca să prindă puteri. Apoi s-a îmbrăcat frumos, ca să-l aştepte.
Claudia: Am pus aici, gustărele pentru moş Crăciun. Un pahar cu lapte şi cu Moş Crăciun pe el, trei turte dulci, cinci bombonele. Nu ştiu câte ciocolăţele şi încă patru bomboane.
Numai că, nu a apucat să-l surprindă pe moş în acțiune.
Dacă alţi copii l-au aşteptat pe bătrânel cu masa plină cu dulciuri, la Zalău, Aiden, un băiețel de 7 ani, a ținut să-i recite moşului o poezie. Drept răsplată, sub bradul frumos împodobit, moşul a lăsat darurile. Petru are 9 ani şi este din Botoşani. Pentru că a fost cuminte moşul i-a făcut o vizită, chiar înainte să se întoarcă de la colindat. Totul spre marea lui uimire.
După o noapte lungă, moş Crăciun a golit sacul şi a plecat în Laponia, ca să se odihnească
Moşul a trecut şi pe la copiii din Suceava. După ce le-a lăsat copiilor cadourile mult visate sub brad, bătrânelul simpatic le-a transmis celor mici şi un mesaj emoţionat.
Moş Crăciun: Bună dimineaţa, dragi copii! Sper că aţi primit cadourile dorite. Din scrisorile voastre am avut foarte foarte mult de alergat, iar pentru cei care nu aţi fost acasă sau aţi dormit v-am lăsat cadourile sub brăduţ. La mulţi ani!
După o noapte lungă, moş Crăciun a golit sacul şi a plecat în Laponia, ca să se odihnească. A promis că va veni negreşit şi anul viitor, la fel de încărcat. Însă cu o condiție - ca în noul an micuţii să fie cel puţin la fel de cuminţi şi răbdători ca şi până acum.