Audi rupt în două pe un drum din Rădăuți. Mașina s-a făcut bucăți după ce a intrat cu viteză într-un stâlp. Un elev de 18 ani a murit pe loc
Un elev de 18 ani a murit, iar doi tineri de 19 şi 21 de ani sunt în comă după ce maşina în care se aflau s-a lovit de un stâlp. S-a întâmplat în Rădăuţi, iar în urma impactului extrem de violent automobilul cu volan pe dreapta a fost rupt în două. Era condus de tânărul de 21 de ani, care se angajase într-o depăşire riscantă. Vă avertizăm că urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional.
Făcută din bucăţi sau cum s-a rupt aşa?
S-a rupt în stâlp.
Maşina s-a rupt în două după ce a intrat cu viteză de sâlp, spun martorii.
Șoferiță: Probabil că avea viteză foarte mare, atâta timp cât n-a mai avut timp să încetinească. Şi venea şi maşină din contrasens.
- Un mort şi doi răniţi grav, după ce două maşini s-au ciocnit în Rădăuţi. În urma impactului violent, unul...
- Un şofer din Constanţa s-a răsturnat cu maşina în şanţ. Martor: "A alunecat în tranşeele făcute de muncitori"
- Accident teribil pe Valea Oltului. Două TIR-uri s-au ciocnit frontal: ultimele cuvinte ale femeii din dreapta...
Femeia e încă în stare de şoc. Spune că acum ar fi fost moartă dacă n-ar fi văzut maşina la timp.
Șoferiță: Eu mă bucur că sunt bine cu copilul. Că am copilul în maşină, veneau de la grădiniţă. Mă bucur că-s bine, asta mă bucur! Şi-mi pare rău şi pentru ei.
"Am auzit maşina...am auzit o trântitură, praf"
Şoferiţa de 27 de ani venea cu fiul său de la grădiniţă şi a vrut să facă stânga, pentru a intra în curte. A văzut la timp maşina condusă de tânărul de 21 de ani, care venea spre ea cu viteză şi a oprit.
Șoferiță: Era coloană de maşini în spate. Şi, probabil, el a depăşit toată c oloana de maşini. Şi l-am văzut în ultimul moment. Şi, probabil m-a evitat şi a venit în stâlp.
O femeie, martor la accident, a sunat la poliție: Am auzit maşina...am auzit o trântitură, praf, şi m-am întors, praf şi aşa ceva sărea. Şi am pus mâna pe telefon şi am sunat la poliţie.
Tinerii din Audi au fost aruncați zeci de metri pe șosea
Cei trei tineri care se aflau în vehicul au fost aruncaţi zeci de metri, pe şosea. Unul dintre ei, elev de 18 ani la liceul agricol din oraş, a murit pe loc. Ceilalţi doi, şoferul şi un alt pasager, de 19 ani, au ajuns în stare gravă la spital.
Dr. Dan Teodorovici, purtător de cuvânt Spitalul Județean Suceava: Pacienţii sunt în stare gravă, în comă, intubaţi, ventilaţi mecanic.
Căpitan Alin Găleată, purtător de cuvânt SU Suceava: Alte două persoane, o mamă cu copilul său, care se aflau în cel de-al doilea autoturism, au fost evaluate din punct de vedere medical şi, din fericire, nu aveau probleme.
Poliţiştii au deschis o anchetă penală în acest caz.