Antena LIVE

Curs valutar

Avertisment economic APOCALIPTIC, de la unul dintre cei mai importanţi investitori ai lumii: "Să ne pregătim pentru ce e mai rău!"

La sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor va debuta o criză financiară majoră, spune investitorul Jim Rogers. Datoriile sunt mai mari decât acum 10 ani şi de aceea şi şocul va fi mai mare, iar băncile centrale nu vor mai putea face nimic, remarcă el, avertizând că vor fi ţări în faliment şi vor dispărea instituţii foarte vechi, precum muzee, spitale, universităţi şi bănci. "Să ne pregătim pentru ce este mai rău!", este avertismentul unuia dintre cei mai experimentaţi investitori din pieţele financiare mondiale, scrie Profit.ro.

De la 11.06.2017, 17:00
WhatsApp

La sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor va debuta o criză financiară majoră, spune investitorul Jim Rogers. Datoriile sunt mai mari decât acum 10 ani şi de aceea şi şocul va fi mai mare, iar băncile centrale nu vor mai putea face nimic, remarcă el, avertizând că vor fi ţări în faliment şi vor dispărea instituţii foarte vechi, precum muzee, spitale, universităţi şi bănci. "Să ne pregătim pentru ce este mai rău!", este avertismentul unuia dintre cei mai experimentaţi investitori din pieţele financiare mondiale, scrie Profit.ro.

Jim Rogers, cel care a fondat în anii ’70 Quantum Fund, împreună cu George Soros, anticipează că un crah bursier va preceda o criză economică majoră, cea mai mare din ultimii zeci de ani.

„Câteva acţiuni din America intră în bubble. Balonul speculativ va veni şi va intra în colaps. Ar trebui să fim îngrijoraţi”, a declarat Rogers pentru emisiunea Bottom Line a publicaţiei online Business Insider. Va fi însă "un noroc" pentru jurnalişti, pentru că vor avea o criză de relatat, a adăugat el, conform Profit.ro.

Întrebat de realizator când va începe şocul financiar, Rogers a răspuns că la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor. Nu ştie care va fi factorul declanşator. Cel mai probabil, ar fi un faliment care să antreneze panica investitorilor că va urma o spirală a imposibilităţii de plată a datoriilor. Poate fi, de exemplu, falimentul unui fond de pensii. La început va fi negat faptul că va avea implicaţii, dar se va repeta povestea din anii 2007-2008, a avertizat Jim Rogers, în vârstă de 74 de ani.

Cât de mare va fi crahul?, a fost întreba legendarul investitor.

„Va fi cel mai rău din viaţa ta!”, îi răspunde realizatorului Henry Blodget. „Va fi cel mai mare şi din viaţa mea şi sunt mai în vârstă ca tine", adaugă el.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

avertisment criza economica observator stirile antena 1
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024