Bombardier rusesc interceptat aproape de România de avioanele britanice
Avioane britanice Typhoon au fost trimise de la o bază aeriană din România pentru interceptarea unui bombardier rus deasupra Mării Negre, în apropierea spaţiului aerian NATO.
De Redactia Observator la 26.07.2018, 15:28Avioane britanice Typhoon au fost trimise de la o bază aeriană din România pentru interceptarea unui bombardier rus deasupra Mării Negre, în apropierea spaţiului aerian NATO, au transmis Forţele Aeriene Regale britanice.
"Avioane de vânătoare Typhoon staţionate în România au fost trimise ca reacţie la prezenţa unui avion rus Suhoi Su-24 FENCER în apropierea spaţiului aerian NATO, deasupra Mării Negre", este mesajul dat de Forţele Aeriene Regale britanice.
Avionul militar rus nu ar fi pătruns în spaţiul aerian NATO. Aeronavele Typhoon au efectuat o misiune de patrulare cu scopul descurajării, fără a fi implicate în vreun incident cu avion rusesc
Avioanele Typhoon au decolat de la baza Mihail Kogălniceanu.
Misiunea Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii în România face parte din măsurile NATO introduse în 2014.