"Băi, oameni buni, eu nu mai pot!" Mesajul dureros scris de un poliţist, după ce a văzut cum o fetiţă de 10 ani moare sub ochii părinţilor săi în drum spre mare
La prima vedere par de fier, dar în realitate dramele care se desfăşoară pe şoselele din România îi copleşesc sufleteşte chiar şi pe poliţişti.
De Monica Palade la 20.04.2023, 15:14După un astfel de incident, de Paşte, când o fetiţă de 10 ani a murit chiar sub ochii părinţilor, într-un accident petrecut în drum spre mare, unul dintre oamenii legii s-a plâns colegilor săi.
A murit sub ochii părinţilor
Povestea a fost relatată de un alt poliţist, Daniel Zontea, pe pagina sa de Facebook. „Azi-dimineața, pe la unu și ceva, un coleg de-ai mei scrie pe un grup că nu mai poate.
"Băi, oameni buni, eu nu mai pot! Am ajuns acasă, după serviciu, și-am plâns. Am plâns ca un copil. Nu sunt așa de fel, dar mă confesez vouă, căci nu mai pot. Am așteptat alături de părinți să se trezească din comă, dar nu s-a întâmplat. Sunt tată a doi copii și-am plâns pentru un copil pe care nici măcar nu-l cunoșteam. M-am văzut, din polițist, șoferul acelei mașini avariate și m-am gândit la ai mei".
- Cum putea fi evitat înfiorătorul accident din Leţcani, în care un copil de 3 ani a murit în faţa tatălui şi...
- ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul din Leţcani, unde un tată şi cei doi copii au fost striviţi pe trecere....
- Doi copii şi tatăl lor, spulberaţi de TIR pe o trecere de pietoni din Leţcani, în drum spre grădiniţă. Unul...
De ce am ales să vă scriu atât de târziu, atât de trist și-n zi de Paște? Pentru că în fiecare zi mor copii accidentați din vina noastră, a adulților.
Nu este aleasă o zi, o oră sau un moment anume. Pur și simplu, prin neglijența noastră facem să se întâmple. Fotografia este una reușită. Poate doar elicopterul SMURD n-ar trebui să fie în cadru, dar n-am ce-i face. Nu-l pot exclude. Acum, în drumul vostru către mare, veți mai zări o cruce.
Știu sigur că nu veți opri pentru a vedea ce scrie, de aceea vă spun că o fetiță, de 10 ani, a văzut pentru ultima oară în scurta-i viață un lan de rapiță înflorit”, a scris Daniel Zontea pe pagina sa de Facebook.