Bărbat din Maramureş, reţinut după ce a condus o maşină furată din curtea unei case, beat şi fără permis
Un bărbat din Maramureş, care a condus beat şi fără a avea permis de conducere un autoturism furat, a fost reţinut de poliţişti. El a fost prins după ce alţi şoferi au sunat la 112 şi au reclamat comportamentul său haotic, oamenii legii stabilind inclusiv că acesta a condus pe contrasens şi a oprit maşina pe axul drumului, relatează News.
De Redactia Observator la 22.01.2023, 17:28Evenimentele au avut loc în noaptea zilei de 21 ianuarie pe un drum din localitatea Săbişa. Un şofer a sunat la 112, reclamând că a observat un autoturism, care circula din contrasens, iar la un moment dat, a pătruns pe banda sa de mers, apelantul evitând în ultimul moment un impact.
"În urma discuţiilor purtate la faţa locului cu apelantul şi un alt participant la trafic, s-a stabilit faptul că, după evitarea impactului, autoturismul în cauză a oprit pe axul drumului. Conducătorul autoturismului cu privire la care s-a făcut sesizarea a fost identificat ca fiind un bărbat de 53 de ani din Merişor. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. I-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat faptul că bărbatul de 53 de ani nu deţine permis de conducere", informează, duminică, Poliţia judeţeană Maramureş.
Bărbatul furase maşina din curtea unei case, ca să ajungă acasă
În plus, poliţiştii care au verificat în baza de date autoturismul condus de bărbat au constatat că acesta fusese furat, bărbatul explicând că l-a sustras din curtea unei case pentru a ajunge cu el acasă. Poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore pe bărbat şi îl vor prezenta instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. El este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt calificat.