Bărbat din Neamț, lovit de un tren care transporta calcar. Era beat și mergea pe calea ferată, când a fost acroșat de locomotivă
Un bărbat din Neamț a ajuns la spital, după ce a fost lovit de locomotiva unui tren care transporta calcar. Potrivit primelor informații, victima, în vârstă de 55 de ani, mergea pe șine și se afla sub influența alcoolului, potrivit News.ro.
De Redactia Observator la 24.05.2023, 09:30”La data de 23 aprilie, în jurul orei 21:50, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident în Bicazu Ardelean, în care a fost implicată o locomotivă. Din primele cercetări a reieşit că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din Bicaz-Chei, se deplasa pe jos pe calea ferată industrială, din direcţia Bicazu Ardelean spre Bicaz Chei ar fi fost acroşat de partea laterală a unei locomotive, rezultând rănirea acestuia”, a transmis, miercuri, Poliţia Judeţeană Neamţ.
Bărbatul era beat și se plimba pe calea ferată
Sursa citată a precizat că trenul transporta calcar spre fabrica de la Taşca.
”Atât mecanicul trenului cât şi victima su fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 55 de ani”, a mai precizat Poliţia.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care a avut loc acest accident.