Bărbatul care s-a urcat drogat la volan şi a încercat să-şi omoare soţia provocând un accident rutier, a murit (Video)
Dragoş Bîrligea, bărbatul care în urmă cu mai bine de un an a provocat un accident în Capitală în timp ce conducea drogat şi voia să-şi ucidă soţia, a fost găsit mort în baie. Şi-ar fi pus capăt zilelor şi ar fi lăsat şi două bilete de adio.
De Redactia Observator la 25.05.2019, 11:04Dragoş Bîrligea, bărbatul care în urmă cu mai bine de un an a provocat un accident în Capitală în timp ce conducea drogat şi voia să-şi ucidă soţia, a fost găsit mort în baie. Şi-ar fi pus capăt zilelor şi ar fi lăsat şi două bilete de adio. Individul fusese condamnat la începutul acestei luni la închisoare cu suspendare în dosarul în care era judecat pentru tentativa de omor asupra soţiei sale.
Imediat după ce s-a dat alarma, cartierul în care locuia Dragoş Bîrligea a fost împânzit de poliţişti şi criminalişti. Oamenii legii au verificat fiecare colţ al locuinţei în care omul de afaceri şi-a pus capăt zilelor.
Sora bărbatului a fost cea care a sunat la 112, după ce a găsit trupul acestuia căzut în baia apartamentului în care locuia cu chirie. Alături de el erau două bilete de adio.
Anchetatorii nu au făcut publice informaţiile din cele două mesaje lăsate. În locuinţă nu au fost găsite substanţe interzise.
Medicii legişti vor transporta trupul bărbatului la INML pentru a efectua necropsia. Acolo ei vor trebui să stabilească dacă acesta a consumat sau nu produse stupefiante înainte de a comite tragicul gest.
Dragoş Bîrligea era patronul unui studio de videochat. A devenit cunoscut în luna februarie a anului trecut atunci când a provocat intenţionat un carambol în Piaţa Victoriei din Capitală. Voia să-şi ucidă soţia şi a intrat violent în trei maşini în timp ce o lovea cu bestialitate pe femeie. Aceasta a declarat atunci poliţiştilor că soţul ei consumase cocaină, fapt confirmat apoi şi de analize. Cinci oameni au fost răniţi în accident.
Sentinţa în dosarul penal cu care s-a ales atunci a primit-o pe 6 mai anul acesta. Magistraţii l-au condamnat la doi ani şi cinci luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența drogurilor, vătămare corporală din culpă şi tulburarea liniştii publice.