Antena LIVE

Curs valutar

Galerie foto

BMW rupt în două pe un drum din Gorj, jumătate din maşină a fost aruncată pe partea opusă a şoselei

Imagini de coşmar pe un drum din judeţul Gorj, pe raza localtăţii Plopşoru, unde un BMW s-a rupt efectiv în două după ce şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a izbit cu maşina într-un cap de pod. În mod miraculos, tânărul de 31 de ani a scăpat cu viaţă, fiind preluat de o ambulanţă SMURD şi transportat la spitalul din Turceni.

De la 07.04.2021, 13:50
WhatsApp
Galerie (6)
BMW rupt în două pe un din Gorj, jumătate din maşină a fost aruncată pe partea opusă a şoselei ISU Gorj

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că un tânăr de 31 de ani din Plopşoru, în timp ce conducea un BMW din direcţia Filiasi către Rovinari, a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un cap de pod.

"În urma impactului, şoferul a suferit leziuni şi fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă", a transmis IPJ Gorj.

Imaginile de la locul accidentului arată dimensiunea dezastrului. Practic, după ce s-a izbit de capul de pod, maşina s-a rupt efectiv în două.

ISU Gorj

Cele două jumătăţi de maşină au ajuns una într-un şanţ, celalată în şanţul diametral opus.

ISU Gorj

Şoferul a ieşit singur din maşină, după impact

Cu toate astea, tânărul aflat la volan a ieşit singur din BMW şi, din fericire, nu a suferit leziuni grave.

ISU Gorj

La faţa locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare şi un echipaj SMURD din cadrul Secţiei de Pompieri Turceni, care au constatat că, în urma impactului deosebit de violent, a rezultat o victimă, de sex masculin, conştientă. 

"În urmă cu puţin timp am fost solicitaţi să intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un accident rutier produs pe raza localităţii Plopşoru, în care a fost implicat un autoturism care a lovit un cap de pod. La faţa locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare şi un echipaj SMURD din cadrul Secţiei de Pompieri Turceni care au constatat că, în urma impactului deosebit de violent a rezultat o victimă, de sex masculin, conştientă", a declarat  purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Bărbatul de 31 de ani nu era încarcerat, a fost preluat de către echipajul SMURD şi transportat la spitalul din Turceni.

- Articol realizat cu ajutprul informaţiilor şi imaginilor obţinute de reporterul Observator Diana Speretoiu - 

Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

accident accident bmw bmw gorj
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025