Carantina în Dobroești și Fundeni, prelungită cu 14 zile, începând din această seară
Prefectura Ilfov a anunţat că, începând de joi, ora 22,00, carantina în localitățile Dobroești și Fundeni va fi prelungită cu 14 zile.
De Veronica Micu la 25.03.2021, 13:04Potrivit unui comunicat al Prefecturii Ilfov, propunerea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a fost aprobată prin ordin al șefului DSU.
Astfel, carantina pentru comuna Dobroești, cu satele aparținătoare Dobroești și Fundeni, din județul Ilfov, se prelungește începând de joi, de la ora 22.00, pentru o perioadă de 14 zile, până la data de 8 aprilie, ora 22.00.
"Ca urmare a analizei de risc efectuată de către Direcția de Sănătate Publică a județului Ilfov și a avizului Institutului Național de Sănătate Publică, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov a adoptat în ședință extraordinară Hotărârea nr. 55 din 24.03.2021 privind propunerea prelungirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Dobroești, cu satele aparținătoare Dobroești și Fundeni, județul Ilfov. Propunerea a fost înaintată către Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției în vederea emiterii ordinului Comandantului Acțiunii.
Luând în considerare cele de mai sus, șeful DSU, Secretar de Stat dr. Raed Arafat, a emis OSDSU nr. 6744 din 24.03.2021 privind prelungirea măsurii de carantină zonală pentru comuna Dobroești, cu satele aparținătoare Dobroești și Fundeni, județul Ilfov, începând cu data de 25.03.2021, ora 22:00, pentru o perioadă de 14 zile, până la data de 08.04.2021 ora 22:00", transmite Prefectura Ilfov.
În comuna Dobroești, rata de incidență a cazurilor de Covid-19 este de 9,8 la mia de locuitori.
Situația epidemiologică înregistrată la nivelul județului Ilfov
- Număr total de teste efectuate până în prezent: 67.688;
- Număr de cazuri confirmate COVID-19 până în prezent: 36.998;
- Număr de persoane confirmate cu COVID-19 vindecate până în prezent: 31.831;
- Număr de persoane confirmate cu COVID-19 decedate până în prezent: 256;
- Număr de persoane confirmate cu COVID-19, în izolare instituționalizată, la zi: 0;
- Număr de persoane aflate în carantină la domiciliu, la zi: 771;
- Număr de persoane în carantină instituționalizată, la zi: 11;
- Număr de persoane confirmate cu COVID-19 internate: 51;
- Număr de persoane confirmate cu COVID-19 internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov: 126, dintre care 15 la ATI.
Situația privind vaccinarea împotriva COVID-19 la nivelul județului Ilfov:
TOTAL JUDEȚ începând cu data de 27.12.2020: 63.164
TOTAL JUDEȚ ultimele 24 de ore: 1.413
Faza 1 = 23
Faza 2 = 1.343
Faza 3 = 47.